Monitorizarea traficului, in Ploiesti, este o masura neavenita

Incepand de astazi, in Bucuresti a inceput monitorizarea conducatorilor auto, ca urmare a numeroaselor incidente produse de catre participantii in trafic – soferi si pietoni – intre care angrenate au fost si masinile Salvarii. Concret, este vorba despre supravegherea modului in care soferii acorda prioritate ambulantelor, cata vreme, in urma unui studiu recent, a reiesit ca nu putine au fost cazurile in care nu s-a putut interveni la timp pentru salvarea unei vieti omenesti din cauza faptului ca masinile Salvarii au fost blocate in trafic ca urmare a indolentei soferilor.
Cum Ploiestiul este unul dintre orasele ale caror parcuri auto „sufoca” circulatia, am incercat sa aflam daca o astfel de masura – monitorizarea -se impune si la noi, interlocutori fiindu-ne reprezentantii principalelor institutii care ar putea beneficia de acest lucru – Politie, Salvare, Pompieri.
Comisar Costin Tatuc, seful Biroului Politie Rutiera: „Este relativ sa ma pronunt. Probabil ca ar trebui facut un studiu a ceea ce se doreste, cu adevarat, sa se faca. Ca urmare, masura s-ar impune, poate, dar numai in urma unei analize pertinente, si nu de dragul de a o face pentru ca asa se intampla in Capitala. Sigur ca, in ceea ce priveste autovehiculele cu regim de circulatie prioritar – Salvarea si Pompierii – problema se pune altfel. Pe de alta parte, este necesar sa fie efectuat si un studiu in ceea ce priveste cheltuielile cu acest aspect. Inainte de aceasta, cred ca este bine ca soferii sa constientizeze faptul ca, desi sunt obligati prin lege sa traga pe dreapta, trebuie sa prevaleze bunul-simt, fiindca Ambulanta sau Pompierii nu se afla la promenada, ci se deplaseaza pentru a salva vieti sau bunuri”.
Doctor Nicolae Daniel, seful Serviciului Ambulanta: “In ceea ce priveste Ploiestiul, cred ca ar fi o masura un pic exagerata. In ultima vreme, serviciul nostru nu a intampinat probleme din cauza soferilor. Cel aflat la volan constientizeaza faptul ca o ambulanta nu se duce la plimbare, deci ii acorda prioritate. Mai repede, cred eu, trebuie pusa intrebarea: Cu ce este de vina participantul in trafic daca o intersectie este plina cu masini, iar el doreste sa se dea la o parte, dar, efectiv, nu are cum ? Asadar, daca este sa fim realisti, problema principala este infrastructura. Aici nu mai trebuie monitorizat nimic, ci modernizat”.
Intrebat daca in ultima perioada au existat situatii cand, din cauza vreunui sofer indolent, Ambulanta nu a putut sosi la timp la locul unde a fost solicitata, interlocutorul nostru ne-a spus: „Categoric, nu! Eventual, a intarziat putin, din cauza lucrarilor sau a gropilor, dar nu a participantilor la trafic”.
Capitan Adrian Andrei, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Prahova: „O treaba foarte buna s-ar putea face daca s-ar gasi o cale pentru fluidizarea circulatiei. A monitoriza traficul auto, in Ploiesti, cred ca este aproape un non-sens. Ce vina are soferul care, in momentul in care aude sirena Pompierilor, vrea sa traga pe dreapta, cum se spune, dar nu are unde ? Sunt de acord cu o monitorizare, dar facuta rational, in sensul ca s-ar putea urmari care sunt punctele nevralgice in trafic pentru ca, mai apoi, sa fie efectuata o modificare a proiectului de modernizare, daca exista asa ceva”.
Intrebat, la randu-i, daca autospecialele ISU au avut probleme cu participantii in trafic, acesta ne-a precizat: „In trecut, au mai existat unii soferi, i-as numi de rea-credinta, care nu acordau prioritate, dar lucrurile s-au indreptat. In peste 95 la suta din cazuri, echipajele noastre nu intampina probleme cand se deplaseaza la locul vreunui incendiu sau accident”.
Fl.TANASESCU