De-a lungul traseului telecabinei din Sinaia intalnesti o fauna pitoreasca. De la striperite de ocazie, la duhul lasciv al cantaretei de manele Silvia Chifiriuc.
Plaja “La Clopotel” se gaseste sub statia de plecare a telecabinei, langa capela pictata de Gheorghe Tattarascu. Turistii au descoperit-o in mod natural, cautand un loc si ferit, si central, unde sa stea cu burta la soare. Asa se face ca domeniul Stirbei a ajuns nu doar sa infrunte paragina, ci si depravarea, umplandu-se de doamne si domnisoare in slipuri tanga, cu coatele incadrand tabloide, Click, Libertatea, Cancan, sau reviste de integrame care se completeaza aproape singure, atat sunt de usoare. „Ce altceva sa luam pentru divertisment?”, se mira o doamna, nelamurita ca s-a aplecat cineva sa-i puna o intrebare atat de prosteasca.
S-ar duce oamenii si mai aproape de soare sa-si puna pieile la sfarait, e o poiana la vreo trei sute de metri mai sus, plata si lata, dar au auzit ca pe-acolo isi face veacul o ursoaica cu trei pui. Ar putea sa-i lase fara cremele de bronzat, care miros frumos si se preling precum smantana… Nu scriu tabloidele despre cancerul de piele generat de exploziile solare, ci mai degraba despre cel mamar – provocat de implantele nesabuite de silicoane, insa toata lumea stie ca nu e bine sa exagerezi cu expunerea… Asa ca doamna inoportunata cu intrebarea de mai sus intinde o pelicula groasa de factori protectori pe spatele sotului.
Ca e soare, ca e umbra, se sucesc cu totii – cu tot cu ziare – la fiecare tarait al telecabinei, iar clopotelul telecabinei suna din sfert in sfert de ora, asa ca bronzul e luat in portii egale, asa cum spun si sfaturile dermatologilor.
Petre Roman, cu amanta
Gheorghe Bobeica, mecanic trolist la telecabina e si el mare consumator de cancanuri, citeste pe nerasuflate intrigile de alcov devoalate, cu sadism si promptitudine, de publicatiile de scandal. Intamplarea face sa fie prieten cu unul dintre eroii ale caror vieti presa tabloida le-a vizitat destul de des in ultima vreme: primul premier al Romaniei postdecembriste, Petre Roman. Il stie de cand era tanar. Ghid. Ii placea tare mult sa urce pe munte. La fel si-acum: vine la Sinaia mai la fiecare sfarsit de saptamana. Urca pe jos pana la Cota 2.000. „«Bobei, vezi ca trebuie sa soseasca si sotia mea», imi spune. «Ce sotie, dom’le? Amanta! Sotia ti-ai lasat-o la Bucuresti!» «Tot nebun ai ramas, Bobei!»”, povesteste mecanicul cum decurge dialogul cu ex-premierul. Nu-i o impietate sa-i arunci lui Petre Roman o astfel de vorba daca il cunosti de pe vremea cand era ghid. Acum o saptamana, Roman i-a adus lui Bobeica un pliant de la Chamonix – unde s-a recreat recent cu Silvia Chifiriuc. I l-a dat in dar cu autograf, iar mecanicul il pastreaza intr-un buzunar din dreptul genunchiului, si-l despatureste la rastimpuri ,sa se uite, pofticios, la paienjenisul de funiculare din perla statiunilor montane franceze.
„La 62 de ani ai lui, Roman arata bine, nici nu-i ghicesti varsta. Iar nevasta-sa!… Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe ea, dom’le! Mi-era si rusine!”, se spovedeste Gheorghe Bobeica, cu privirile date si-acum peste cap, in amintirea cantaretei de manele.
Uliii si inspectorii OPC
Vara n-a adus prea multa clientela la cabana Miorita, catarata in varful muntelui si inghitita, mai tot timpul, de norii clisosi care parca s-au lipit de varful Furnica in ultimele luni. Salile de mese ale cabanei au stat mai tot timpul goale, cu zecile de ghivece de asparagusi – sau ce plante or fi acelea, nici cabaniera chemata de ospatarite n-a stiut sa spuna – suspendate, melancolic, de tavane.
Nici cararile de pe platou n-au debordat de lume. Insa, putina cata a fost, era pestrita si suficienta sa zidesti din ea un Turn Babel: nemti, unguri, rusi, francezi, spanioli, evrei, englezi.
Printre ei, un muntean neaos, cu barba de trei zile, obrajii rosii-coscoviti si ochii traversati de vinisoare. De parca nu erau indicii destule…mai si duhnea a rachiu, evacuand miasme la fiecare pas la care enorma ranita din carca si panta presarata cu pietre colturoase ii obligau bojocii sa rasufle. Unde se ducea unchiasul? Inspre Piatra Arsa, pitita in rezervatia de jnepeni, inspre Babele, ascunsa de valatuci imensi de ceata sau inspre un saivan de oi, asezat, cativa kilometri mai la vale, in mijlocul pustiului, ca o oaza in desert…
Podisul devine parca si mai nesfarsit cand privesti in sus, unde uliii plutesc ca niste smeie printre caierele de nori. Ii vezi decoloran-du-se treptat, pana se fac invizibili, aspirati de trambele laptoase…
Nebulozitate ca la Cota 2.000 doar in alambicurile bufetului de la statia telecabinei mai vezi, unde supa de fasole e lasata sa scada pana se face iahnie, iar din mititei si ciolanasele de berbecut se ridica un abur sa-l tai cu cutitul. Mirosurile se prind de nasul turistilor ca niste belciuge, insa cine poate sa garanteze pentru valabilitatea unor alimente doar dupa miros? Asa ca mai bine sa-si tina apetitul in frau, macar pana coboara la Cota 1.400, unde inspectorul OPC Alexandru Cardei face poteca printre mesele unei terase. Insa nu poti baga mana in foc nici pentru profesionalismul inspectorilor OPC, fiindca prea-i vezi toata ziua la Sinaia, punand note ciorbelor de burta si fripturilor din ceafa de porc !
Ionut STANESCU
