De aici inainte, eficienta activitatii institutiilor care se ocupa cu monitorizarea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere va creste simtitor. Si asta intrucat, zilele trecute, a fost inaugurat, la Bucuresti, Biroul SIRENE (Supplementary Information Request at National Entries) din cadrul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala al Inspectoratului General al Politiei Romane. Infiintarea acestui birou a aparut ca urmare a necesitatii schimbului de date si de informatii transfrontaliere suplimentare intre statele UE, circumscrise spatiului Schengen (la care Romania ar urma sa adere in anul 2011). Spre exemplu, de acum incolo, lucratorii IGPR pot realiza si coordona – prin folosirea unui sistem informatic unic la nivel national, operabil 24 de ore din 24 – activitatile de urmarire si supraveghere transfrontaliere desfasurate nu doar pe teritoriul Romaniei, ci si pe cel al Bulgariei sau al Ungariei.
„Pentru implementarea acestui proiect (care a costat 4 milioane de euro, fonduri provenite prin Programul Phare) au fost implicate o serie de institutii guvernamentale si companii private, a caror contributie a fost determinanta pentru finalizarea cu succes a tuturor cerintelor de natura tehnica, legislativa si operationala impuse”, a declarat Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor.
C. DUMITRU















