* Zeci de persoane care au terminat facultati la distanta – respinse de la examenul de titularizare
63 de persoane care doreau sa concureze pe posturile din invatamant disponibile in Prahova pentru anul scolar 2010-2011 nu au fost primite sa sustina examenul de titularizare ce va fi organizat pe 14 iulie de catre Inspectoratul Scolar. Este vorba despre persoane care au absolvit diverse facultati din cadrul Universitatii “Spiru Haret” in perioada 2002 -2009, la forma de invatamant la distanta. Potrivit inspectorului scolar cu responsabilitati in domeniul managementului resurselor umane, Tudor Iancu, motivul il constituie faptul ca specializarile studiate de acestia, la distanta, nu se regasesc in nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenta si al specializarilor / programelor de studii din cadrul acestora. Or, potrivit legii, doar cei care au absolvit facultati ce figureaza in documentul respectiv pot sa concureze pe posturi. Pe diplomele candidatilor erau mentionate diverse specializari, printre care: limbi straine, limba romana, psihologie, geografie. Asa cum v-am mai informat, in 2009, prin Ordonanta de Guvern nr. 10 a incetat scolarizarea pentru toate specializarile la forma de invatamant la distanta ale universitatii, ceea ce a determinat Universitatea “Spiru Haret” sa dea in judecata Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Pe aceasta tema, am solicitat un punct de vedere si lui Gabriel Taga, directorul Centrului Tehnologic pentru Platforma Blackboard Ploiesti al universitatii amintite ( fostul Centru Teritorial pentru Invatamant la Distanta Ploiesti). Acesta ne-a declarat ca, in prezent, se asteapta sa se pronunte Curtea Constitutionala cu privire la constitutionalitatea OG.10 pe 2009 si ca in opinia sa, pana la finalizarea litigiului in instanta, absolventii ar trebui sa fie primiti in examen.
Mai ales ca, sustine acesta, Inalta Curte de Casatie si Justitie ar fi precizat ca, daca o diploma nu este anulata de o instanta de judecata, ea este valabila. Situatia este destul de complicata, iar pana la finalizarea litigiului, ministerul este, deocamdata, singura institutie abilitata sa emita reglementari in domeniul educatiei. In privinta tinerilor care doresc sa urmeze o facultate –si sunt destui cei care umplu si acum curtea centrului de la Ploiesti al Universitatii “Spiru Haret”- acestia ar trebui sa verifice mai intai daca institutiile unde doresc sa dea admitere au probleme privind acreditarea si recunoasterea diplomelor, altfel se pot trezi ca au cheltuit timp si bani degeaba, patru sau cinci ani.
Ana –Maria MAXIM
Acasă Cultură/timp liber Noi probleme pentru absolventii Universitatii “Spiru Haret” care vor sa se angajeze