De acum inainte, consilierul Elvis Arghir nu va mai reprezenta interesele liberalilor campineni in Consiliul Local, filiala locala a PNL retragandu-i sprijinul politic. Conducerea liberala si-a mai exprimat, in trecut, de mai multe ori, nemultumirea fata de activitatea celui pe care a decis sa nu-l mai sprijine, dar scanteia care a detonat butoiul cu pulbere al nemultumirilor l-a constituit un proiect initiat de catre consilierul impricinat. Urmare a acestui proiect, opt alesi ai campinenilor (alesi sa dezvolte comunitatea locala, iar nu turismul politic pe bani publici !) au plecat o saptamana in Elvetia, cheltuind peste 75.000 de lei, adica aproape intreaga suma cu care au fost finantate, de la bugetul municipiului, deplasarile profesionale si in schimb de experienta ale consilierilor campineni din intreg anul precedent. Unde mai pui ca, tot prin proiectul respectiv, care a fost aprobat cu o mare voiosie, mai urmeaza, pana in toamna, niste vizite ale consilierilor in Anglia, Finlanda si Turcia. In conditiile crizei globale si ale masurilor de austeritate clamate de catre guvernanti, isprava consilierilor campineni a fost mediatizata in intreaga tara de televiziunile centrale. Celalalt consilier liberal, Dragomir Enache, a primit un ultim avertisment. “Pentru ca proiectul prin care consilierii nostri se plimba prin lume (crezand, probabil, ca la noi toate lucrurile sunt bune si nu mai e nimic de facut) a fost initiat de un consilier al nostru, iar celalalt l-a insotit in Elvetia, acum, cand noi spunem clar ca avem nevoie de bani pentru redresarea economica, ambii consilieri au primit un ultim avertisment, iar in plus, lui Elvis Arghir, am hotarat sa-i retragem sprijinul politic. Prin urmare, acesta nu va mai reprezenta in Consiliul Local interesele PNL. Elvis Arghir o sa se reprezinte probabil pe el, sau pe oamenii care l-au votat”, a declarat Virgil Guran, liderul liberalilor campineni, la o recenta intalnire cu jurnalistii locali. Elvis Arghir nu a fost deloc impresionat de decizia PNL de a-i retrage sprijinul politic, declarand public: “Le respect decizia asa cum si ei respecta deciziile mele. Eu am electoratul meu, care m-a votat de fiecare data cand am candidat si pe care il reprezint si-l voi reprezenta in continuare”.
Arghir va fi obligat sa paraseasca miniparlamentul campinean numai daca actuala conducere (cu care nu prea s-a inteles in ultimul an) va hotari excluderea lui din partid, sau daca se va decide sa demisioneze, lucru greu de crezut, consilierul fiind recunoscut pentru cerbicia cu care isi apara fotoliul de ales local. In 2008, PDL a mai incercat sa-l elimine din Consiliul Local, dar consilierul a castigat in instanta dreptul a-si continua mandatul pana la epuizare.
Adrian BRAD














