Eruptia vulcanica din Islanda ar putea duce la amanarea ceremoniilor funerare ale cuplului prezidential polonez. Oficialii de la Varsovia iau deja serios in considerare aceasta varianta. Peste 70 de delegatii straine si-au anuntat participarea, maine, la ceremonia de inmormantare. Norul de cenusa din Islanda se indrepta ieri, spre sudul Europei. Daca in Suedia si o parte din Norvegia s-a zburat, in sudul Europei era haos. Rand pe rand, statele europene si-au inchis spatiile aeriene. Cehia a fost ultima care a anuntat ca isi va inchide, partial, spatiul aerian. Traficul aerian din Marea Britanie a rams inchis pana astazi, iar in Germania a fost restrictionat partial. Autoritatile din Austria au anuntat ca vor inchide spatiul aerian al tarii in cursul zilei de ieri, iar in Lituania nu se mai zboara deloc. In nordul Frantei, zborurile de pe 22 de aeroporturi au fost anulate, iar pasagerii au fost nevoiti sa doarma in terminale. Nordul Poloniei este acoperit de norul de cenusa si functioneaza numai doua aeroporturi – Cracovia si Rzeszów. Oficialii de la Varsovia au luat deja serios in considerare amanarea ceremoniilor funerare ale cuplului prezidential. Un oficial din cadrul Presedintiei din Polonia a declarat, ieri, ca amanarea “este o optiune serioasa” din cauza perturbarii traficului aerian. “Este o optiune foarte serioasa care trebuie analizata deoarece este un eveniment foarte important pentru Polonia”, a declarat pentru postul de radio RMF FM directorul adjunct al cancelariei presedintiei, Jacek Sasin. “Daca suntem informati ca aterizarea (avioanelor) oaspetilor straini va fi imposibila maine la Cracovia pentru a participa la funeraliile presedintelui si ale sotiei sale, acest lucru va influenta desfasurarea ceremoniilor prevazute”, a precizat acesta. Potrivit meteorologilor, norul de cenusa se indreapta acum spre Cehia, unde spatiul aerian a fost deja partial inchis, insa directia de deplasare si viteza depind de curentii de aer ce se pot schimba in orice moment. Specialistii europeni spun ca haosul din Europa va continua cel putin pana astazi. Pana atunci, Eurocontrol, Organizatia europeana pentru securitatea navigatiei europene, spune ca numai 11.000 dintre cele 28.000 de curse aeriene zilnice vor fi operabile.
Comertul mondial va fi afectat de protectionism timp de cel mult doi ani
Comertul mondial va fi afectat de masurile protectioniste ale diferitelor state timp de cel mult doi ani, deoarece piata muncii nu si-a revenit dupa criza financiara globala, a declarat directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Pascal Lamy. “Inca nu am rezolvat problemele care tin de protectionism. Din experienta stim ca vor urma inca unul sau doi ani dificili”, a afirmat Lamy. OMC a indicat recent ca intre revenirea economiei mondiale si relansarea pietei muncii va fi un decalaj de 18 luni, notand ca Europa trebuie sa faca eforturi mari in domeniul inovatiei, educatiei si pregatirii fortei de munca.
Barack Obama si-a dublat veniturile in 2009
Barack Obama si sotia sa, Michelle, au declarat in 2009 fiscului un venit de 5,5 milioane de dolari, o suma dubla fata de anul precedent, a anuntat Casa Alba, publicand declaratia de impozit a cuplului prezidential american. Sursele de venit ale lui Obama au fost salariul incasat ca presedinte (374.460 de dolari pe an), dar mai ales veniturile din drepturi de autor incasate pentru cartile sale , care au reprezentat un adevarat succes in timpul campaniei electorale si la inceputul mandatului, reprezentand aproximativ 5,2 milioane de dolari, din totalul veniturilor. Publicata la fel ca anul trecut, la 15 aprilie, data limita pentru declararea la fisc a veniturilor obtinute in anul precedent, declaratia de impozit a familiei Obama inregistreaza o dublare a veniturilor. In 2008, cand inca nu se aflau la Casa Alba, ei au declarat venituri in valoare de 2,65 de milioane de dolari. Sotii Obama, care primesc fonduri federale pentru hrana si locuinta si sunt scutiti de taxe, au donat aproximativ echivalentul salariului prezidential unui numar de 40 de organizatii de caritate, adica suma de 329.100 de dolari, reprezentand 6 procente din venitul impozabil al cuplului, care are in intretinere doi copii. Laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 2009, primind suma de 1,4 milioane de dolari, Obama a donat, de asemenea, integral aceasta suma, prin Comitetul Nobel. Aceasta nu este cuprinsa in venitul impozabil de 5,5 milioane de dolari declarat fiscului american, a precizat Casa Alba. In comparatie cu familia presedintelui, vicepresedintele Joe Biden si sotia acestuia, Jill, care si-a pastrat postul de invatatoare, pot fi considerati “saraci”, cu un venit impozabil de 333.182 de dolari declarat in 2009, fata de 269.256 de dolari in 2008. Familia Biden a donat 4.820 de dolari unor organizatii caritabile, potrivit Casei Albe, suma ce reprezinta 1,4% din venitul familiei. Venitul mediu anual real al unei familii din Statele Unite era, in 2008, de 50.303 dolari, conform ultimelor date oficiale.














