Gradina Publica (II)
Timp de patru decenii gradina publica s-a inscris cu succes in peisajul ploiestean. Dar, intre timp, circulatia, mai ales auto, prin oras a crescut foarte mult si „insula” a devenit o piedica in calea ei. Atunci primaria s-a gandit sa lichideze acest mic parc, dar s-a lovit de impotrivirea indarjita a cetatenilor si chiar a unor consilieri comunali. Singura solutie era cea pe care o propunea ajutorul de primar Victor Nicolau, de a pune orasul in fata faptului implinit.
Totul a fost pregatit in secret, inclusiv amenajarea unui teren mult mai mare, pe Dambu, langa Obor. Toate pregatirile au fost facute in cel mai strict secret.
Intr-o seara de la inceputul lunii martie 1936, utilaje perfectionate pentru acea vreme, cumparate in acest scop de primarie cu tot personalul serviciului tehnic, cu oamenii si furgoanele de la grajdurile primariei, maturatori, sergenti de strada au fost mobilizati fara ca ei sa stie pentru ce. La lasarea intunericului, au intrat in actiune si au distrus parcul. S-au smuls si s-au transportat copacii si arboretele, s-a demontat grilajul de fier inconjurator, s-a ridicat statuia lui Atlas si obeliscul, ca si bancile, s-au desfiintat bordurile, micul trotuar si vegetatia marunta.
Dimineata, in locul pe care fusese gradina publica, cetatenii nu au mai gasit decat o intindere de pamant gol si noroios. Agitatia a fost mare in Ploiesti, chiar in randurile liberalilor aflati la putere. Au avut loc intruniri publice pe aceasta tema, foarte vehemente, s-au trimis telegrame de protest la primul ministru, s-au pornit campanii de presa.
In vremea aceasta, echipele trecusera imediat la amenajarea spatiului intr-o vasta piata. S-au turnat 4.200 mp asfalt carosabil, s-au montat 300 m bordura de granit, 1300 mp. trotuare cu asfalt. La iesirea din bulevard carosabilul a ajuns sa aiba o largime de peste 20 m. In partea stanga (cum privesti spre gara, in fata baii publice), pe acest carosabil, in mijlocul vastului spatiu deschis, s-a creat o insulita de asfalt, cu o zona de pamant fertil unde avea sa se puna iarba si flori, fara niciun fel de vegetatie inalta.
Dupa o luna de la „noaptea tarnacoapelor”, totul era gata, in primele zile ale lunii aprilie 1936. Trei saptamani mai tarziu, se inaugura in insulita amintita, bustul lui I.G.Duca comandat din vreme de municipalitate sculptorului Dimitrie Onofrei. Dezvelirea monumentului, la care au participat oficialitatile locale, cetateni notabili ai orasului, personalitati ale vietii politice si culturale romanesti, a avut loc la 25 aprilie 1936, ocazie cu care ansamblul a primit numele de „scuarul I.G.Duca”.
Numele si bustul au dainuit insa foarte putin. In septembrie 1940, la numai doua zile de la venirea lor la putere, legionarii au distrus monumentul cu soclu cu tot si au vandalizat tablitele indicatoare cu denumirea scuarului.
Actiunea din 1936 a constituit o victorie pentru municipalitate, nu numai pentru operativitatea cu care a fost realizata, dar si prin aspectul pe care l-a dat acestei parti a orasului, o adevarata premiera ploiesteana.
Primaria s-a gandit totusi sa ofere o compensatie ploiestenilor. La bariera Bucov, la intersectia mai multor artere, intre strazile Postei, Toma Ionescu, Priveghetorii, Lebedei, si cheiul Dambului, pe un loc viran si niste terenuri expropriate, primaria a realizat un parc vast, pe un spatiu de un hectar si jumatate. In lunile aprilie – iunie 1936 au fost aduse aici toate dotarile ridicate din fosta gradina publica si completate pe masura noului loc. Au fost plantati cu mijloace moderne, copacii batrani care fusesera in gradina publica, apoi s-au plantat si altii tineri, proveniti din pepiniere, ca si arborete, vegetatie marunta si flori. Cu grilajul adus de dincolo s-a imprejmuit o parte a parcului, completandu-se cu grilaj nou. Aici au fost asezate obeliscul si statuia lui Atlas, dar fara instalatie de apa.
Specialistii primariei au taiat alei, le-au presarat cu „margaritar” si au asezat bancile aduse si altele noi.
La inceputul verii, noul parc era gata si a fost inaugurat, cu mare fast, la 8 iunie 1936, fiind botezat „Parcul strajerilor”. Desi acceptat de ploiesteni, desi de cinci ori mai intins decat fosta gradina publica, el nu s-a mai bucurat de succesul acesteia. Era prea marginas ca sa mai fie frecventat de cetatenii adulti, dar a devenit raiul elevilor si elevelor care chiuleau de la scoala, iar seara – al vagabonzilor…
In prima parte a comunismului a mai cunoscut o oarecare ingrijire, dupa ce i se schimbase numele in „Parcul pionierilor”, apoi … In prezent a devenit o „scurtatura” in drumul spre „Obor”.
Paul D.POPESCU
