Nedemnitate succesorala
Florin TANASESCU
Toate cate se intampla sunt pe masura celui caruia i se intampla. Sau, pe dimensiunea celor carora li se intampla. Are nevoie majoritatea dintre noi – 50,09% acolo, sa zicem un procent la nenimereala – de a vedea o bataie pe strada, pentru a-si face semnul crucii si a povesti, mai apoi, acasa, ce a vazut ? Are ! Simte nevoia calatorul din RATB sa-i creasca adrenalina privind cum o femeie este agresata de catre doi conationali, in timp ce el, cetateanul onest cu biletul compostat, isi intoarce cu scarba privirea spre geam ? Simte. Are omul nevoia de a vedea un film de actiune – iar daca nu e cu pistoalele, pumnalele, caii si flintele haiducilor ori, daca nu e regizat de catre Sergiu Nicolaescu – “Si i-am spus generalului, ocupati garile!” (Si le-au ocupat pe-alea de la Paris…!) ? Are, ca altfel n-ar avea rating filmul, ar da faliment casele de productie, n-ar mai avea ce povesti telespectatorul. Are nevoie o scara de bloc de o cearta intre doi vecini, pentru ca, mai apoi, aceiasi vecini, doi la numar, la vremea scadentei platii intretinerii sa se sustina unul pe altul pentru a se contra cu un singur dusman comun – administratorul ? De doua ori “are”: are nevoie vecinul si are castig de cauza administratorul. Avem nevoie de scandal ? Cum sa nu. A intrat in fibra noastra viscerala fiindca, dupa cum zice poetul, “la scandal si vodca dam navala”. Chiar daca stihuitorul a fost rus. Sau, tocmai de-aia… Asadar, dimensiunea noastra mioritica are nevoie de scandal, iar stoicismul invocat in mult hulita “Miorita” este numai la nivel de intentie, cum, de altfel, si drumul spre iad e pardosit cu ganduri bune. Balada, uneori – si mai ales in aceste vremuri de decembrie – poate fi aspiratia noastra – nu trecutul nostru renegat. Daca nu este orchestrat si nu este, daca nu este regizat – si nu e – scandalul peste coliva mortilor din decembrie 1989 este in traditia noastra, in intervalul 17-21 decembrie, obicei tinut cu sarguinta, mai dihai decat traditia crestina din preajma Sarbatorilor.
Dimensiunea noastra este croita pe asa ceva. Nu-ti trebuie croitor, sa-ti ia masura pentru costumul de scandal, ci numai sa spui cine esti ! El te aranjeaza bine. Iar la o adica, la aceeasi vreme, poti sa-ti pui acelasi costum, de revolutionar pe timp de pace, la ce sa mai cheltuiesti banii, pe criza asta, cu un altul, care nu se deosebeste cu nimic de cel de-acum un an, doi ani, trei ani.. si sa tot numaram inapoi pana la 1989.
Azi, iarna vrajbei noastre s-a schimbat ? As, nu vedeti ca suntem mereu nepregatiti sa ne cinstim cum se cuvine eroii ?! Atat de artagosi, ca nu gasim cararea intre vecini, fiindca deszapezirea mentalitatii noastre va mai dura. Ne-ar trebui cinci ani sa recladim ce-am daramat de fiecare data cu orgoliile noastre de fiecare aniversare decembrista ? Aiurea, au trecut ei anii, douazeci la numar si nimic nu s-a intamplat. Numai in romanele lui Dumas se petrece cate o schimbare ( minune) si, cum spuneam, prin garile de la Paris, la numaratoare de voturi. De nedemnitate succesorala, de asta suntem…demni. Pe cale de consecinta, unii dintre noi nu sunt in masura a cinsti memoria celor cazuti pentru a ne uita noi la televizor fie pentru ca n-am fost acolo, fie ca, azi, nu traim aici, ci in lumea intereselor.
