
Cei mai afectati din cauza crizei economico-financiare sunt, din nefericire, tinerii. Astfel, din totalul celor 653.939 de someri aflati, la finalul lunii anterioare, in evidentele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, aproape 170.000 sunt persoane cu varste sub 30 de ani si care provin, in principal, din mediul rural, a declarat Mariana Nedelcu, secretar de stat in Ministerul Muncii. „In Romania exista de mai multi ani, dar in special in acest an al crizei, o problema cu ocuparea unui loc de munca in randul tinerilor. Si asta deoarece tinerii au fost, de regula, primii concediati de catre angajatori, care au preferat sa pastreze personalul cu experienta in campul muncii”, a adaugat secretarul de stat. Din nefericire, desi unii dintre ei si-au incercat norocul, acestia n-au prea avut sansa gasirii unui job nici in strainatate, dat fiind faptul ca si in tarile comunitare exista, la ora actuala, peste cinci milioane de tineri care sunt in cautarea unui loc de munca.
Asa cum am mai scris, de altfel, lucrurile nu stau deloc roz, din pacate, nici la nivelul judetului nostru, daca avem in vedere faptul ca, dintre cei 25.848 de someri inregistrati la finele lunii precedente, aproximativ 4.250 erau tineri cu varsta sub 25 de ani. Pentru a mai reduce, cat de cat, rata somajului in randul acestora, pe langa alte masuri specifice, Ministerul Muncii a lansat, de curand, un program de consiliere in alegerea carierei de catre liceeni sau tinerii absolventi.
C. DUMITRU














