SRI reactioneaza la implicarea sa in campania electorala. Serviciul Roman de Informatii sustine ca notele informative publicate, ieri, de un cotidian central sunt falsuri si reprezinta o incercare de manipulare. Aceeasi reactie a avut-o si PSD. Un cotidian a publicat un document, pe care il atribuie SRI, si care reda o discutie intre liderii PSD Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ion Iliescu despre strategia partidului pentru a castiga campania electorala.
SRI sustine ca serviciul nu este implicat in niciun fel in actiuni cu conotatii politice. “In legatura cu cele doua file care au fost transmise redactiilor, pot spune ca notele nu seamana cu cele utilizate de Serviciul Roman de Informatii, iar in urma unei analize atente de catre specialistii nostri, a rezultat foarte clar ca aceste inscrisuri sunt niste falsuri grosolane, avem de-a face cu o contrafacere si o manipulare evidente”, a declarat Sorin Sava, seful biroului de presa al SRI.
Reactia SRI vine dupa ce “Curentul” a publicat o serie de informatii pe care le-a atribuit Serviciului. Documentul citat de ziar vizeaza o serie de discutii pe care liderii PSD Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ion Iliescu le-ar fi avut cu privire la actiunile partidului in vederea castigarii alegerilor prezidentiale.
“Situatia din Ardeal este sensibila – a precizat Ion Iliescu – dar Viorel se va ocupa sa compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii – el este cel mai potrivit in solidarizarea celor de la UDMR. Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locala extinsa – chiar cu includerea zonei Mures, Cluj, Oradea. (…) Adrian Nastase sa ia legatura cu Dinu Patriciu pentru a-l linisti cu Romgazul, unde au marsat puternic mai inainte si udemeristii”, ar fi comentat Ion Iliescu.
Conform asa-ziselor note SRI, liderii PSD aduc in discutie interesele pe care le-ar avea Dan Voiculescu, Dinu Patriciu si Sorin Ovidiu Vantu pentru companii precum Oltchim, Romgaz, CEC sau Posta Romana.
“Oltchimul este o problema. Se vor supara multi daca il cedam lui Voiculescu, pe de alta parte nu avem de ales altfel riscam sa ne alegem cu inamicitii de care nu avem nevoie”, a zis Adrian Nastase iar Ion Iliescu a completat ca “intelegerea ramane intelegere si Voiculescu este un partener loial care trebuie sa ramana alaturi de noi. Vantu vrea si Posta si CEC-ul, a spus Mircea Geoana, nu se poate sa pierdem CEC-ul, iar Posta este oricum in mare parte sub controlul sau asa ca nu va fi o problema desi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale. O sa-l ajutam in schimb si noi si Voiculescu la patrimoniul UGSR.”
Adrian Nastase, al carui nume e mentionat in articol, a declarat ca va actiona in instanta pe autorul articolului si ziarul, in conformitate cu legea.
Documentul publicat nu are data si nici numar de inregistrare. Jurnalistii spun ca au gasit notele, sub forma de biletele, in apropierea redactiei. Acestia sustin ca “biletelele” contineau elemente de identificare specifice.