Un incendiu violent a izbucnit ieri dupa-amiaza pe Aeroportul din Istanbul. Se pare ca incidentul ar fi fost provocat de un scurt circuit sau de o reactie chimica. La fata locului s-au deplasat foarte multe masini de pompieri. Incendiul a izbucnit in zona de marfuri a aeroportului, unde s-ar afla materiale radioactive si substante chimice. Persoanele aflate in perimetrul aeroportului au fost evacuate. Cel putin 3 persoane care faceau parte din personalul aeroportului au fost ranite, una dintre ele foarte grav. O coloana foarte groasa de fum se ridica in zona aeroportului, iar pe strazile din imprejurimi erau bucati de geamuri si resturi metalice.