Ministrul italian al Justitiei a promis anchete complete vizand acuzatiile ca guvernele de la inceputul anilor ‘90 au organizat negocieri secrete cu Mafia pentru a incerca sa stopeze o serie de atacuri asupra statului.
Angelino Alfano, vorbind in timpul unei vizite in capitala siciliana Palermo, a declarat ca spera ca anchetatorii “vor face totul pentru a afla adevarul”.
Alfano a vorbit la o zi dupa ce procurorul-sef anti-Mafia, Paolo Grasso, a provocat o adevarata furtuna prin afirmatia ca stie de contactele dintre stat si Mafia de la inceputul anilor 1990.
Este pentru prima data cand un oficial a afirmat atat de clar ca au avut loc asemenea contacte, iar comentariile sale au declansat cereri de ancheta si clarificari.
“Sunt impietrit”, declara Antonio Di Pietro, fost magistrat, care acum conduce Partidul Italia Valorilor. “Statul facea intelegeri cu Mafia pentru a garanta pacea publica, in timp ce slujitori loiali ai statului erau ucisi.”
Comentariile lui Grasso au venit dupa saptamani intregi in care presa a publicat informatii despre o recent descoperita “lista cu dorinte” dictatata de fostul “sef al sefilor” din Mafia – Toto Riina”, inainte de arestarea sa in 1993.
Lista cu 12 puncte, scrisa de fiul lui Riina, insira 12 cereri ale Mafiei in schimbul opririi atacurilor asupra statului. In 1992, anul in care a fost scrisa nota, si in timp ce s-ar fi purtat negocieri secrete, Mafia a ucis noi magistrati anti-mafia, Giovanni Falcone si Paolo Borsellino, in atacuri cu bomba.
Autoritatile de la acea vreme se temeau de mai multe atacuri, dar, in 1993, Riina a fost arestat, dupa aproape un sfert de secol, punand capat oricarei posibilitati a unui acord.