Unui elev din ultima clasa de liceu, citind poeziile lui Mihai Eminescu si ajungand la poemul „Diana” (publicat in 1 februarie 1884), atentia ii fu retinuta de numele Endymion, cu care se incheie strofa a doua. Asa cum procedeaza fiecare lector, cand da de un termen necunoscut (fie ca-i unul comun, fie ca este un nume propriu), pe care, ca sa-l desluseasca, se adreseaza Dictionarului explicativ al limbii romane (DEX) ori Micului dictionar enciclopedic (MDE), tot astfel elevul licean l-a cautat pe Endymion in MDE. Dar nu l-a gasit deoarece, spune el, nu este inserat in aceasta mica enciclopedie romaneasca. Si, pentru ca el nu vrea sa renunte la intentia de a afla cine a fost Endymion si de a-si imbogati cunostintele de limba, de literatura si, implicit, de cultura generala, ne-a rugat, in consecinta, pe noi ca sa-l cautam pe acest personaj mitologic in alta parte, iar, daca-l gasim, sa-l si prezentam intr-un articol distinct, in cadrul rubricii de cultivare a limbii.
Dand, asadar, curs rugamintii tanarului nostru cititor, am deschis, intai, MDE, spre a ne convinge ca, in acest lexicon fundamental al limbii noastre, nu exista numele propriu, la care ne referim. Intr-adevar, liceanul, pe care-l banuiseram ca n-a cautat bine, avea dreptate. In schimb, il gasiram la pagina 1303 a dictionarului enciclopedic francez „Le Petit Larousse (en couleurs)” din 1995, din care vom reproduce toata explicatia (tradusa de noi in limba romana): „Endymion, cioban legendar grec, iubit de Selene, care obtinu de la Zeus puterea de a pastra frumusetea ciobanului printr-un somn vesnic”.
Dar cine a fost Selene, prezenta, de asemenea, in mitologia greaca ? Era un fel de zeita, care personifica Luna (am scris cu litera initiala majuscula acest termen spre a nu fi confundat cu luna, care-i a 12-a parte dintr-un an). Din termenul de baza „Selene” au derivat verbul „a aseleniza”, care inseamna „a cobori pe Luna (Selene) cu ajutorul unui vehicul spatial” (dupa modelul „a ateriza” = a cobori pe Terra, adica pe Pamant cu un obiect zburator (avion, elicopter, planor etc.), adjectivul „selenar” (in sintagma „solul selenar”), semnificand „lunar” (de la denumirea Selene a satelitului natural al Terrei) si substantivul „aselenizare” (=coborarea pe Luna).
In legatura cu absenta numelui propriu „Endymion” din Mic dictionar enciclopedic se impune constatarea ca Mihai Eminescu era, la 34 de ani, nu numai in plenitudinea talentului sau poetic, fara egal, dar si toba de carte, de cultura generala, avand cunostinte mai ample decat oricine dintre prea numerosii autori ai MDE, chiar daca acestia beneficiau, in 1986, de foarte multe mijloace de informare, cu mult mai multe decat in 1884.
Pentru informarea completa a cititorilor precizam ca in poezia „Diana” a lui Mihai Eminescu este vorba nu de o femeie oarecare, ci de zeita vanatorii la romani, care, la greci, se numea Artemis.
Mihai Stere DERDENA