Proiectul de lege privind stocarea informatiilor, revizuit

Ministerul Comunicatiei si Societatii Informationale (MCSI ) a adus o serie de modificari proiectului de lege care obliga furnizorii de servicii telecom sa stocheze anumite date despre apelurile telefonice, sms-urile si mesajele electronice ale populatiei pentru o perioada de 6 luni, lansat in dezbatere publica in luna iulie. Potrivit noilor reglementari propuse de MCSI, va fi incriminat si refuzul operatorilor de a furniza datele retinute la solicitarea organelor judiciare si a organelor de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, in cel mult 72 de ore. In aceste situatii, constatarea contraventiilor va fi efectuata de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM). O alta noutate adusa de minister se refera la obligatia furnizorilor de retele publice de comunicatii si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului de a colecta si de a transmite anual catre ANCOM date precum numarul cazurilor in care informatiile au fost furnizate autoritatilor competente, in conformitate cu prevederile prezentei legi, perioada de timp scursa intre data la care datele au fost retinute si data la care autoritatea competenta a solicitat transmiterea acestor date, numarul de cazuri in care solicitarile de date nu au putut fi indeplinite. In acelasi timp, se prevede ca legea si normele sa intre in vigoare in termen de 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial, initial fiind prevazut un termen de 60 de zile.

Seminar pe tema problemelor din administratia publica

Agentia Nationala a Functionarilor Publici organizeaza in perioada 24 – 26 august 2011, la Tulcea, seminarul regional cu tema “Managementul resurselor umane in functia publica”. Scopul organizarii seminarului consta in imbunatatirea calitatii actului administrativ si in cresterea standardelor de conduita a functionarilor publici. Evenimentul continua seria intalnirilor regionale de acest gen, demarate inca din anul 2009, fiind conceput in functie de nevoile specifice ale institutiilor si autoritatilor publice de la nivel local. La acest seminar sunt invitati sa participe reprezentanti ai administratiei publice locale si ai serviciilor publice deconcentrate din judetele aflate in regiunea de sud a tarii, dezbaterile din cadrul acestuia vizand aspecte ale imbunatatirii sistemului administratiei publice din perspectiva functiei publice si clarificari cu privire la: etica, integritatea si disciplina in functia publica, intocmirea dosarului profesional, promovarea, avansarea, transformarea posturilor, structuri organizatorice, avize etc. De mentionat ca, in cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate si premiate ideile novatoare expuse de participanti – un nou concept introdus de ANFP in structura seminariilor regionale.