* Decizia judecatorilor Tribunalului Prahova poate fi atacata la Curtea de Apel

Dupa cinci ani si jumatate de la trimiterea in judecata a „lotului” de vamesi ploiesteni acuzati de fapte de coruptie, instanta de fond a Tribunalului Prahova a dat solutia finala in acest proces. Toti inculpatii in acest dosar – cu exceptia fostului adjunct al sefului Biroului Vamal Ploiesti, Liviu Jianu, si a fostului casier al aceleiasi institutii, Matilda Radulescu, ambele persoane decedand in perioada derularii procesului – au fost condamnati la inchisoare cu suspendare sub supraveghere, dintre care 14 – la patru ani de inchisoare cu suspendare, iar ceilalti doi (declaranti vamali la doua societati de comisionariat vamal) – la trei, respectiv doi ani cu suspendare.
Magistratii au decis incetarea procesului penal fata de cei doi inculpati care au decedat, precum si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca obligatoriu cei condamnati la inchisoare cu suspendare. Cei 16 trebuie sa se prezinte, la anumite date, la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova, sa anunte schimbarea domiciliului si orice deplasare care depaseste o anumita perioada de timp, precum si sa comunice informatii prin intermediul carora sa poata fi controlate mijloacele lor de existenta.
Pe langa pedepsele la inchisoare cu suspendare, judecatorii instantei de fond au hotarat confiscarea unor sume de la inculpati, bani pe care acestia i-au obtinut prin savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata. Astfel, potrivit deciziei Tribunalului Prahova, se confisca de la trei inculpati sume cuprinse intre… 15 si 300 de lei, considerate a fi fost obtinute de acestia „prin savarsirea infractiunii”. De asemenea, fiecare inculpat a fost obligat sa plateasca, drept cheltuieli judiciare catre stat, suma de 2000 de lei.
Sentinta data de judecatori miercuri, 25 mai, poate fi atacata cu apel in termen de 10 zile de la pronuntare, la instanta superioara – Curtea de Apel Ploiesti.
In data de 5 decembrie 2006, Directia Nationala Anticoruptie anunta trimiterea in judecata a celor 16 vamesi ploiesteni, primul caz – la vremea respectiva – in care un grup atat de numeros de angajati din sistemul vamal romanesc era acuzat de fapte de coruptie. Intre timp, scandalurile s-au tinut lant, de-a lungul anilor, iar in luna februarie 2011 s-a declansat o adevarata vanatoare a lucratorilor vamali si a politistilor de frontiera considerati corupti. Cei mai multi dintre cei arestati preventiv la inceputul anului au parasit arestul, urmand a fi judecati in stare de libertate.
In cadrul acestor actiuni declansate de procurorii DNA, spre sfarsitul lunii februarie, inclusiv fostul sef al Vamii Ploiesti, Cornel Costea, aflat acum in arest preventiv, a fost acuzat de luare de mita in forma continuata si complicitate la infractiunea de fals intelectual in forma continuata.
V.STOICA