Pe o vreme nu tocmai prietenoasa, presedintele american Barack Obama a pus piciorul pe taram irlandez. Insotit de prima doamna Michelle Obama, liderul de la Casa Alba a fost apoi preluat de un elicopter care urma sa-l duca in oraselul unde a trait stra-stra-stra-stra bunicul lui, aparent, de meserie pantofar. A fost prima oprire a presedintelui american care, ieri, a inceput un turneu de sapte zile in Europa. Pe strazile orasului irlandez Moneygall a fost sarbatoare. Localnicii au asteptat mai bine de trei ani vizita presedintelui american Barack Obama. Presedintele Obama are origini irlandeze prin mama lui – Stanley Ann Dunham. Tatal ei – bunicul presedintelui – si strabunicul presedintelui s-au nascut aici, in SUA. La fel si bunica lui. Tatal ei, stra-stra-strabunicul lui, Fulmoth Kearney, a fost cel care s-a mutat din Moneygall, Irlanda, in Ohio, in 1850. Astazi, presedintele va ajunge in Marea Britanie, unde se va intalni cu premierul David Cameron si cu regina Elisabeta a II-a. Masuri impresionante de securitate au fost luate inaintea vizitei presedintelui american. Barack Obama va vedea Londra din limuzina speciala cu care se plimba si prin Statele Unite. Nu exista centimetru al automobilului care sa nu fie blindat. Pana si rezervorul este captusit cu un fel de spuma care il impiedica sa explodeze in cazul in care este lovit de gloante. Soferul este si el special antrenat pentru a face fata oricarei situatii.

Berlusconi, aparat de Mafie ?

Premierul italian Silvio Berlusconi i-ar fi platit unui cap mafiot 345.000 de euro pe an pentru protectie, sustine un fost membru al Mafiei. Gangsterul Giovanni Brusca, in varsta de 54 de ani, cunoscut ca il Porco (Porcul), a oferit numeroase informatii politiei dupa arestarea sa, in 1996, si a spus Curtii ca fostul cantaret pe vase de croaziera transformat in politician a platit pentru ca “lucurile sa ramane in ordine”.
“La inceputul anilor ‘80, Mafia prin Stefano Bontade (Nas in Palermo, Sicilia) a investit o groaza de bani prin Berlusconi. Am auzit atunci de la diverse persoane ca Berlusconi a platit pizzo (protectie)”, a declarat acesta, care a depus marturie in cazul a doi politicieni acuzati de coruptie. “Au fost aproape 600 de milioane de lire pe an (circa 345.000 de euro) – totul avea legatura cu afacerile sale din Sicilia”, a adaugat el, precizand ca banii i-au fost platiti capului capilor Mafiei Toto Riina dupa ce Bontade a fost impuscat de o banda rivala la implinirea a 42 de ani, in 1981. Berlusconi “a oprit atunci plata, astfel ca a trebuit sa aranjam o lovitura pentru ca el sa plateasca din nou”, a declarat Brusca, fara sa ofere detalii despre ce lovitura este vorba. Se crede insa ca ar fi vorba despre atacul cu bomba din 1986 asupra vilei in care locuia Berlusconi la Milano, care a provocat pagube minore. Brusca a fost condamnat pentru uciderea, in 1992, cu o bomba amplasata in masina, a judecatorului Giovanni Falcone. El a ordonat, de asemenea, rapirea fiului in varsta de 11 ani al unui alt gangster, pe care ulterior l-a ucis si l-a dizolvat in acid.

Osama ben Laden a fost tradat

Un ghid de buzunar cu detalii despre ascunzatoarea liderului retelei teroriste Al-Qaida, utilizat de comandoul Navy SEAL in operatiunea de eliminare a lui Osama ben Laden, sugereaza ca in complex a existat un “tradator”. Acest exemplar al ghidului de buzunar a fost pierdut de unul dintre membrii fortelor speciale in timpul descinderii la complexul din Abbottabad, in nord-vestul Pakistanului, in noaptea de 1 spre 2 mai. Documentul contine o fotografie a sotiei yemenite a lui ben Laden, Amal, a doi dintre fiii acestuia si a lui Khalid, alaturi de descrieri detaliate ale acestora. Documentul sugereaza ca ben Laden, in varsta de 54 de ani, traia in ascunzatoare impreuna cu trei sotii. In complex mai erau doar alti doi barbati, alaturi de copiii si nepotii acestuia. Aparitia documentului genereaza noi intrebari despre modul in care au colectat Statele Unite informatii despre liderul Al-Qaida. Ministrul pakistanez de Interne, Rahman Malik, fost director al Agentiei Federale pakistaneze de Informatii, a declarat ca, de fapt “cineva din interior a furnizat informatii”. “Daca nu ar fi avut informatii precise, americanii nu s-ar fi dus direct in camera lui ben Laden”, a subliniat el. Pe prima pagina sunt fotografii cu ben Laden, Amal si doua imagini ale lui Khalid, fiul acestuia, una originala si una prelucrata pentru a-l infatisa imbatranit. Pe dosul ei este fotografia mesagerului Arshad Khan si o descriere a fratelui acestuia, de asemenea mesager. Prima pagina ofera inclusiv detalii despre hainele pe care ben Laden era asteptat sa le poarte, si anume “haine de culoare deschisa si o vesta inchisa la culoare”. Asemenea informatii ar fi fost dificil sa fie culese prin imagini din satelit. Oficiali americani au negat ca au utilizat un “tradator dinauntru”, insistand ca informatiile culese le-au permis sa realizeze ghidul.