Potrivit bilantului intocmit de catre Ioana Enache, expert coordonator in cadrul Biroului Teritorial Ploiesti al Avocatului Poporului, in primul trimestru al anului curent, numarul cetatenilor care s-au adresat institutiei, in primele trei luni ale anului curent, a crescut semnificativ, comparativ cu aceeasi perioada a lui 2010. Astfel, in perioada ianuarie- martie 2011 au trecut pragul institutiei 290 de persoane, fata de 191 anul trecut.
De asemenea, si numarul petitiilor a crescut la 65, fata de 42 in perioada de referinta, fiind solutionate 36 de dosare, dintre care 28 in mod favorabil pentru cei care au facut apel la Avocatul Poporului.
Activitatea de mediatizare a rolului si competentelor institutiei s-au concretizat prin informari ale cetatenilor din judetele Buzau, Dambovita si Prahova – judete aflate in competenta teritoriala a Ploiestiului.
“Ca urmare a acestor actiuni prin intermediul media, dar si prin postarea informatiilor pe site-urile publice judetene (Institutia Prefectului si Consiliul Judetean), numarul persoanelor din judetele Dambovita si Prahova a crescut, acestea apeland telefonic Biroul Teritorial Ploiesti sau expediind pe adresa institutiei petitii prin care sesizau diferite abuzuri ori probleme pe care le intampina in raporturile cu autoritatile publice locale”, se mai specifica in raportul amintit.
Conform datelor cuprinse in acesta, cele mai multe petitii au avut ca obiect dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica, nerespectarea dreptului de petitionare, protectia persoanelor cu handicap, precum si aspecte referitoare la nivelul de trai. In mod concret, din petitiile adresate Biroului Teritorial Ploiesti s-a retinut : tergiversarea reconstituirii dreptului de proprietate sau tergiversarea solutionarii dosarelor de despagubiri, aspecte legate de nesolutionarea, in termen legal, a unor petitii adresate unor institutii sau autoritati publice, sau solutionarea nefavorabila a acestora, cat si aspecte legate de neplata indemnizatiei pentru insotitorii persoanelor cu handicap.
(F.T.)