In Monitorul Oficial al Romaniei a fost publicata Legea privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), precum si testarea integritatii profesionale a personalului angajat.
Astfel, in ceea ce priveste reorganizarea, se precizeaza faptul ca, in afara de structurile de ordine si siguranta publica aflate deja in subordinea MAI (Politia Romana, Jandarmerie, Politia de Frontiera, Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date s.a.) vor avea acelasi statut atat Agentia Nationala Antidrog, cat si Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane, care, pana acum, erau structuri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR). Conform noii reglementari, cele doua vor fi reorganizate “ca directii cu personalitate juridica, in subordinea MAI, cu preluarea atributiilor profesionale si ale personalului aferent, a patrimoniului, precum si a celorlalte drepturi si obligatii ce decurg din acestea, de la Inspectoratul General al Politiei Romane”.
De asemenea, se introduc noi prevederi referitoare la testarea integritatii profesionale a personalului din cadrul MAI. Testarea va fi efectuata de catre Directia Generala Anticoruptie si reprezinta “o modalitate de identificare, evaluare si inlaturare a riscurilor care determina lucratorii din politie sa comita fapte de coruptie”. In ce consta testarea ? In crearea de situatii virtuale, similare celor cu care se confrunta personalul in exercitarea atributiilor de serviciu, materializate prin operatiuni ascunse, pentru a se vedea reactia si comportamentul politistului.
De exemplu, reprezentanti ai DGA pot inscena fapte de natura penala, iar in cazul in care se constata comiterea acestora de catre lucratorii incadrati in structurile MAI, va fi sesizat, automat organul de urmarire penala.
In situatia in care, cu ocazia testarii profesionale se constata ca lucratorul respectiv a comis fapte care nu sunt de natura penala, se dispun masuri administrative sau disciplinare, conform prevederilor care reglementeaza activitatea personalului din MAI (retrogradare, taierea din salariu pe o anumita durata de timp sau chiar… destituirea).
(F.T.)