Cineva imi povesteste, priponit in amintirea unor intamplari traite direct, cat de ieftin si umilitor isi vand romanii forta de munca in strainatate. Barbatul, sub 40 de ani ca varsta, priceput in constructii (e chiar un mester bun) tocmai s-a intors din Spania. S-a intors, zice chiar el, cu coada intre picioare. Ne intalneam dimineata, doar ce se lumina, intr-o mica piata si asteptam norocul. Norocul era sa vina unul si sa te ia, nu conta la ce munca, sa lucrezi pentru el o zi, doua. Ghinionul era sa-l ia pe altul, fiindca oferte erau din belsug, mai ales romani si marocani, iar cereri putine. Acceptai orice pret, nu mai stateai la tocmeala. Cu toate ca romanii sunt ieftini si nu se dau in laturi de la nicio treaba, cei mai multi ramaneam pe strazi. Frecam, cum se zice, menta. Unii se dedau la cate-o ciordeala, altii pandeau vreun noroc. Si norocul, fiind chior, nu prea ajungea la noi. Asa ca m-am intors acasa.
Pietele astea, ca de vite, extrase parca din sclavagism, sunt peste tot. Cineva mi-a zugravit imagini asemanatoare din sudul Italiei. Piete, neoficiale, pe langa lege, ale muncii. Romanii sunt ieftini, nepretentiosi, buni la orice activitate. Foamea ii impinge pe unii spre gesturi antisociale si atunci ajung la televizor sau/si la parnaie. Inmultirea acestor cazuri a deteriorat calitatea unica, recunoscuta, de a fi ieftini. Ieftini, dar hoti, si italienii te pretaluiesc de zece ori pana ajung sa se incurce cu tine. E dramatic.
Lipesc aceste informatii, culese de la sursa, cu altele, care curg zilnic in tara acestor cautatori de mijloace de supravietuire, globtroteri ai norocului. Acasa e dezastru. Cel putin asta rezulta din deciziile publice ale Guvernului si din realitati sociale incontestabile. Pe fondul scaderii dramatice a salariilor si a pensiilor, al amputarii diverselor ajutoare sociale, al trecerii mamei si copilului in subsolul grijilor puterii, preocupata mereu sa-si adjudece partea leului, se petrece avantul fara precedent al scumpirilor. N-a fost destula cresterea taxei pe valoarea adaugata de la 19 la 24 la suta, ceea ce a afectat intreaga populatie. Iuresul a dus mai departe, saptamanal, daca nu chiar mai des, in sus, pretul carburantilor. Pretul benzinei la pompa, cea platita de cetatean, a sarit de 5 RON litrul si ameninta – conform unor estimari – sa ajunga in acest an la 7 RON litrul. La nivelul veniturilor noastre, in tara cu cele mai mici salarii si pensii din Europa, scumpirea nesimtita (ma voi explica de ce zic nesimtita) a carburantilor este de-a dreptul asasina. Energia intra si in pretul rosiei de pe piata si al cartofului ajuns la 30 000 lei vechi kilogramul (cartoful era solutia de avarie pentru familiile sarace, cu multi copii). Intra si in pretul biletului de transport si in peretele casei pe care ai inceput sa ti-o cladesti, dar ai fost fortat s-o intrerupi la jumatate. Scumpirea carburantilor – iata de ce pretul e nesimtit – se petrece mai tare decat in tari care n-au petrol, iar noi inca avem. Inca avem, dar nu-i al nostru. Scumpiri, scumpiri, scumpiri. Probabil ca tot scumpirile l-au determinat pe bietul Boc sa-si umfle cu multe milioane de euro cheltuielile oficiale. Numai pentru intretinerea Palatului Victoria si-a pus deoparte 24 milioane de euro in acest an. Macar el si ai lui vor traversa fara zguduituri criza, inflatia si saracia. Si doamna Udrea si-a pus deoparte, din banii publici fireste, aproape o jumatate de milion de euro pentru „deplasari in strainatate”. Stim ca activitatea noastra diplomatica la nivel inalt e zero. Pe ce-o fi cheltuind acesti bani? Merge la coafor la Paris? Si Boc are la dispozitie un milion si jumatate de euro pentru protocol, scrie presa. Boc e premierul care nu s-a vazut cu niciun omolog strain (poate cu cel din Moldova de peste Prut), n-a excelat in intalniri bilaterale aducatoare de schimburi si avantaje pentru Romania. Atunci de ce aceasta risipa?
Scumpiri ale traiului, ieftinire – pana la nivelul de a o da gratis – a vietii. Viata e tot mai scurta si mai improbabila in Romania. Un roman costa din ce in ce mai putin. Viata i se scurteaza, multi nu mai ating pensia. Un prieten din Valea Calugareasca imi spune trist ca are doi veri primari bolnavi de cancer, cu putine sanse de salvare. Unul are cancer la plamani, altul – la stomac. Niciunul n-a implinit 50 de ani. Despovarari bugetare care aduc zambet in randurile strans unite ale puterii. Moartea face parte din strategia guvernamentala. Moartea e, de altfel, unica solutie a iesirii din criza. Banchetul puterii poate continua.
Lucian AVRAMESCU
