Socialistii raman la putere

Socialistii din Ungaria, condusi de actualul premier, Ferenc Gyurcsany (in foto, alaturi de sotia sa), par sa fi castigat alegerile legislative desfasurate duminica. Potrivit rezultatelor partiale, socialistii ar fi obtinut 43% din sufragiile exprimate. Comisia electorala centrala de la Budapesta a anuntat ca, dintre cei 8 milioane de cetateni cu drept de vot, 67% s-au prezentat la urne. Rata de participare a fost mai mare decat au estimat analistii politici. Alegerile din acest an ar putea fi primele din Ungaria post-comunista care se incheie cu victoria partidelor aflate la putere. Partidul Fidesz al fostului premier Viktor Orban se afla insa la doar un procent distanta, obtinand 42,03 la suta dintre voturile electorilor.
Dar avansul Partidului Socialist este consolidat de aliatii lor, democratii liberali, care au primit 6,46 la suta dintre voturi. In schimb, Forumul Democratic – formatiune de centru-dreapta, aliata potential cu partidul lui Viktor Orban, a reusit sa obtina putin peste 5 la suta dintre voturi, suficiente pentru a intra in Parlament.
In urma scrutinului de ieri, 214 locuri dintre cele 386 cat are Parlamentul unicameral de la Budapesta au fost impartite intre cele doua formatiuni politice. 114 locuri au revenit coalitiei aflate acum la guvernare, in timp ce partidul Fidesz a primit 98 de fotolii, iar Forumul Democratic, doua.