Saptamana aceasta, Regia Autonoma de Servicii Publice Ploiesti si operatorul de salubritate Rosal Grup vor organiza, la nivel local, colectarea deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) in cadrul Campaniei „Marea Debarasare”. Astfel, pana pe 28 septembrie se va desfasura actiunea de colectare a DEEE de la societatile comerciale si de la populatie. Cetatenii interesati de aceasta campanie trebuie sa stie ca sunt asteptati cu aparatura electrica si electronica veche sau defecta, de care nu mai au nevoie, la cateva puncte de colectare, in functie de zile. Astfel, astazi, este programata zona care include urmatoarele puncte – Bd. Bucuresti – Orient/Timken, str. Democratiei – Casa de Cultura ,,IL Caragiale’’ si strada Veronica Micle din zona Big, maine – Complexul Mare pe Soseaua Nordului, in statia 30 Cina, pe strada Andrei Muresanu si pe strada Gageni vizavi de Cramele Halewood, joi, 27 septembrie – str. Mihai Bravu intersectie cu Chimiei, Colonia Teleajen, strada Postei intersectie cu Gh. Doja, iar vineri, pe 28 septembrie – Piata Malu Rosu (in parcare), Piata Paltinis (str. Cantacuzino intersectie cu Ienachita Vacarescu) si Parcul 9 Mai.
Pentru echipamentele grele sau voluminoase pe care cetatenii doresc sa le incredinteze centrului de colectare, acestia sunt rugati sa transmita solicitarea prin Dispeceratul Primariei (telefon 0244.984 / tel verde 0800.800.884 – gratuit in reteaua Romtelecom), iar obiectele vor fi preluate gratuit de catre operatorul de salubritate. Informatii suplimentare despre cum se poate programa debarasarea “de acasa” a echipamentelor grele/voluminoase se pot solicita la aceleasi numere mentionate deja. Trebuie precizat in acelasi timp ca toti deponentii vor fi inscrisi la tombola „Scoate deseurile din casa!”, prin care vor avea posibilitatea sa intre in posesia unuia dintre premiile sustinute financiar de Asociatia ROREC, valoarea premiilor fiind de 2500 lei.
C. DOBRE