La inceputul saptamanii viitoare, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, va participa la adunarea Biroului Conferintei Autoritatilor Regionale si Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP), care se va desfasura la Chisinau. Potrivit informatiilor furnizate de catre reprezentantii autoritatii judetene, la aceasta reuniune vor fi prezenti oficiali din 15 state europene, membri ai CORLEAP, reprezentanti ai Adunarii Regiunilor Europene, primari de orase si politicieni regionali.
Pe ordinea de zi a sedintei de luni,
17 septembrie, sunt inscrise probleme legate de reforma administratiei publice la nivel local si regional, dezvoltarea democratiei locale, precum si necesitatile specifice ale autoritatilor locale si regionale care ar trebui luate in considerare de catre Uniunea Europeana in programele sale de finantare. De asemenea, vor fi prezentate exemple de proiecte de succes.
Conferinta Autoritatilor Regionale si Locale a Parteneriatului Estic a fost creata in anul 2011, avand drept scop stabilirea unei platforme de dialog dintre autoritatile locale si regionale din tarile partenere si UE.
Reuniunea de la Chisinau se desfasoara pentru prima data in afara granitelor Uniunii Europene, ca urmare a alegerii in functia de copresedinte al CORLEAP a primarului general al municipiului Chisinau, Dorin Chirtoaca.
V.S.