Au dictat destinul a milioane de oameni si si-au creat o imagine de stat-fortareata, pe care criza economica ce a maturat Europa n-a reusit sa-l doboare. Insa se pare ca problemele i-au ajuns si pe nemti, care au dovedit, printr-un act total neasteptat, ca nu mai sunt dispusi sa ajute statele aflate in pragul falimentului. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a aflat in vizita in China pentru a discuta cu premierul chinez despre un posibil ajutor financiar care sa vina in sprijinul tarilor greu incercate de pe vechiul continent. China este gata sa cumpere mai multe obligatiuni de stat de la Uniunea Europeana intr-un moment in care datoria europeana apasa pe cresterea mondiala, a declarat primul ministru Wen Jiabao, oferind astfel cel mai insemnat sprijin acordat, in ultimele luni, de Beijing zonei euro.
Acest lucru arata nu numai disperarea nemtilor si recunoasterea indirecta a faptului ca au pierdut controlul Europei, dar si faptul ca puterea chinezilor va fi din ce in ce mai mare in zona euro.
“China este dispusa, cu conditia sa evalueze pe deplin riscurile, sa continue sa investeasca pe piata datoriei suverane a zonei euro si sa intareasca comunicarea si discutiile cu Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana, FMI si alte state cheie pentru a sustine tarile indatorate din zona euro sa isi depaseasca dificultatile”, a declarat premierul chinez.