Saptamana trecuta, in perioada 21-26 mai, la Bautzen, in Germania, s-a desfasurat editia a XVI-a a Campionatului Mondial de popice pentru tineret. La competitie a fost prezenta si reprezentativa Romaniei, iar printre cele zece sportive ale lotului feminin s-a numarat si Andreea Nastase, legitimata la Conpet Petrolul Ploiesti.
In varsta de 20 ani, sportiva ploiesteana a facut parte din lotul gruparii prahovene care a castigat, la finalul lunii martie, medaliile de bronz la turneul final al Ligii Campionilor, la care a participat in premiera.
La proba pe echipe de la Campionatul Mondial de tineret, Romania s-a situat pe locul al saselea, dintre 15 formatii prezente in concurs, cu 3254 de popice doborate. Andreea Nastase a stabilit cea de-a treia performanta din echipa tricolora, cu 549 de popice doborate, cel mai bun rezultat fiind realizat de Sorina Balan (560 p.d.). Titlul mondial a revenit selectionatei tarii gazda, Germania, cu 3372 de popice doborate, urmatoarele doua pozitii pe podium fiind ocupate de reprezentativele Slovaciei (3309 p.d.) si Sloveniei (3282 p.d.).
In concursul individual, sportiva ploiesteana a evoluat in cadrul probei de sprint. Parcursul acesteia, insa, a fost stopat foarte timpuriu, chiar in primul tur, de catre Irena Mejac, din Slovenia, care si-a adjudecat ulterior medalia de argint, pierzand finala mare disputata impotriva Lubicei Listoferova, din Slovacia.
De mentionat si faptul ca din lotul Romaniei a mai facut parte si reprezentanta clubului Petrolul Baicoi, Andreea Baicoianu, in varsta de 21 de ani, care a fost rezerva.
Petre APOSTOL