Liderul rus Vladimir Putin a revenit, ieri, la Kremlin, pentru un al treilea mandat prezidential, dupa o miscare de contestare fara precedent de la sosirea sa la putere in 1999 si o opozitie care se teme de inasprirea regimului. Ceremonia de investire a lui Vladimir Putin la presedintia Rusiei a inceput ieri la Kremlin, in jurul orei 7.30 GMT (10.30, ora Romaniei), un eveniment in urma caruia acesta incepe un al treilea mandat la conducerea statului. Presedintele rus Vladimir Putin a promis Rusiei o noua etapa a dezvoltarii sale, apreciind, in cadrul ceremoniei de investire in functie, ca mandatul sau de sase ani va determina destinul tarii “pentru decenii”. “Astazi (n.n.-ieri) intram intr-o noua etapa a dezvoltarii nationale. Trebuie sa rezolvam sarcini de o amploare noua”, a afirmat el. “Anii urmatori vor fi determinanti pentru destinul Rusiei pentru deceniile care vor veni si trebuie sa intelegem ca viata generatiilor urmatoare, perspectivele istorice ale statului nostru si ale natiunii noastre depind de noi”, a declarat liderul rus, in fata unei multimi de 3.000 de invitati, reuniti la Marele Palat al Kremlinului. Putin, care este foarte criticat de opozitie pentru autoritarismul sau, a promis de asemenea ca va “consolida democratia” in Rusia. Cu cateva minute inainte, imbracat cu un costum de culoare inchisa si cu cravata rosie, el a depus juramantul cu mana pe Constitutie. “Jur, in calitate de presedinte al Federatiei Ruse, sa respect drepturile si libertatile poporului si ale cetateanului”, a afirmat el, in cadrul unei ceremonii desfasurate la Kremlin. Anterior, presedintele aflat la sfarsit de mandat, Dmitri Medvedev, a pronuntat ultimele cuvinte in calitate de sef al statului. “Sunt bucuros ca Vladimir Putin devine presedinte, este un om cu experienta si un lider puternic”, a afirmat cel care ar urma sa devina prim-ministru, conform unei intelegeri pe care cei doi au anuntat-o in septembrie. “Am lucrat in mod deschis si onest, in interesul oamenilor. Am facut totul pentru ca ei sa fie liberi si sa priveasca spre viitor cu incredere”, a adaugat Medvedev. Conform agentiei Itar-Tass, cel putin 20 de persoane, intre care si unul dintre liderii liberali, Boris Nemtov, au fost arestate in centrul capitalei, unde se adunasera pentru a denunta revenirea lui Putin la putere. Duminica, peste 400 de persoane au fost arestate cand politia a dispersat fara menajamente un vast miting al opozitiei. Confruntarile s-au soldat cu zeci de raniti. Circulatia automobilelor prin centrul orasului a fost intrerupta cu ocazia ceremoniei si un important dispozitiv de securitate a fost mobilizat in Moscova. Vladimir Putin a fost ales cu aproape 64 la suta din voturi in martie, pentru un mandat de sase ani. Opozitia a denuntat numeroase fraude si a organizat manifestatii pentru a contesta victoria sa. El a parasit presedintia rusa in 2008, pentru a deveni premier, deoarece nu putea efectua un al treilea mandat consecutiv de sef al statului. Presedintele aflat la sfarsit de mandat, Dmitri Medvedev, ar urma sa devina prim-ministru, conform unei intelegeri pe care au anuntat-o in septembrie.