De la Guvern, fonduri pentru drepturile salariale castigate de bugetari in justitie

Guvernul aloca peste un milion de lei pentru plata unei parti din drepturile salariale castigate in justitie de angajatii din Ministerul Agriculturii si Ministerul Comunicatiilor , potrivit unor hotarari adoptate marti de Executiv. Conform uneia dintre hotarari, 924.000 de lei ajung la Ministerul Agriculturii, iar 131.000 de lei – la Ministerul Comunicatiilor, pentru plata a 5% din titlurile executorii, suma aferenta trimestrului I al anului 2012. Luna aceasta, Guvernul a mai alocat peste 32 de milioane de lei pentru drepturile salariale ale unor bugetari din Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Justitiei si alte institutii din domeniul justitiei. Suplimentarile bugetare se fac din bugetul de Actiuni Generale pe anul 2012, gestionat de Ministerul Finantelor Publice. Conform OUG 71/2009, drepturile banesti obtinute de bugetari in instanta se achita de catre stat, in mod esalonat, astfel: in anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu, in anul 2013 – 10%, in anul 2014 – 25%, in anul 2015 – 25%, iar in anul 2016 – 35%.

Lansare de carte

Parohia „Sfantul Nicolae” din Campina gazduieste astazi, de la ora 12.00, lansarea volumului intitulat „Arheologie si istorie” scris de dr. Alin Frinculeasa.
Autorul este sef al Biroului “Arheologie” din cadrul Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova.

Concert cu André Rieu, la Ploiesti

La Cinema “Premiera” din Ploiesti, in perioada 27 aprilie – 3 mai, de la ora 19.30, spectatorii il vor putea urmari pe regele valsului, violonistul André Rieu, intr-un spectacol de trei ore, inregistrat in iulie 2011, in piata centrala Vrijthof, din Maastricht, Olanda. André Rieu canta pe o vioara Stradivarius din 1667, artistul fiind Cavaler al Ordinului Lions (Olanda, 2002), Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor (Franta, 2009), cat si posesor al Medaliei de Aur a Republicii Austria (2011). Pretul unui bilet este de 30 de lei.