In urma deciziei din 13 martie 2012 a Curtii Constitutionale, conform careia pensionarii cu venituri mai mari de 740 de lei nu vor mai plati, de aici inainte, contributia de asigurari sociale de sanatate de 5,5 la suta aferenta intregii pensii, ci doar pentru diferenta de bani care depaseste plafonul minim, casele judetene de pensii si instantele judecatoresti din diverse judete au fost asaltate cu cereri din partea pensionarilor, prin care se solicita sa le fie restituite sumele retinute in plus, de la inceputul anului trecut. Cu toate ca in decizia Curtii Constitutionale se precizeaza, foarte clar, ca aceasta produce efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, de la 1 ianuarie 2011, data de la care a intrat in vigoare actualul sistem de calcul al CASS.
In acest context, intrucat instantele judecatoresti au si asa de solutionat un numar foarte mare de dosare, ceea ce afecteaza celeritatea desfasurarii proceselor, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a solicitat Guvernului sa intreprinda „masuri de ordin legislativ si administrativ, pentru a evita cheltuielile imense care vor fi generate de noul val de litigii, precum si blocarea activitatii instantelor de judecata”. Asa cum scriam intr-o recenta editie a cotidianului nostru, in urma deciziei Curtii Constitutionale, circa 98.000 de pensionari urmeaza sa ramana cu bani in plus in buzunar. Totusi, spre deosebire de alte judete, doar o mica parte dintre acestia s-a adresat Casei Judetene de Pensii (CJP) Prahova pentru restituirea sumelor retinute in plus. „Imediat dupa aparitia deciziei Curtii Constitutionale, ni s-au adresat, zilnic, 10 – 15 pensionari. Mai mult, unul dintre acestia a venit cu 30 de cereri adunate de la vecini. Dupa ce i s-a explicat fiecaruia in parte ca nu exista temei legal pentru restituirea impozitului retinut, pana in prezent, din toata pensia incasata, cei mai multi dintre petenti au inteles si, drept urmare, au renuntat la inregistrarea cererilor respective. Celorlalti li s-au primit cererile sau, dupa caz, au fost indrumati sa se adreseze instantei, accesul la justitie fiind un drept democratic”, ne-au precizat reprezentantii
CJP Prahova.
C. DUMITRU