N.Dumitrescu
Pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare, Banca Națională a României, cu sediul la București, precum și agențiile sale din teritoriu vor fi deshise pentru publicul larg în cadrul unei noi ediții a acțiunii ”Zilele Porților Deschise”.
Evenimentul se va desfășura în perioada 23-24 aprilie 2026, pe parcursul celor două zile, Agenția BNR Prahova urmând să organizeze tururi ghidate de aproximativ 30 de minute, fără programare prealabilă, în intervalul orar 10:00-18:00 – ultima oră de intrare fiind 17:30, în grupuri de maximum 20 de persoane. Potrivit unui comunicat de presă al agenției menționate, vizitatorii vor avea acces în sediul din Ploiești, Piața Victoriei nr. 6, unde vor afla informații inedite despre istoria BNR precum și despre începuturile monedei naționale și istoria bancnotelor românești, respectiv istoria bancnotei de 20 de lei. ”Agenția BNR Prahova va pune la dispoziție și o secțiune expozițională dedicată istoriei tezaurului BNR evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum și informații despre viața și activitatea lui Eugeniu Carada, fondatorul instituției”, au mai menționat reprezentanții Agenției BNR Prahova.
Evenimentul ”Zilele Porților Deschise” a fost lansat în anul 2019 și se dorește ca acesta să rămână o tradiție, ocazie cu care sediul BNR din București și sediile agențiilor din teritoriu pot fi vizitate gratuit.















