V. Stoica
Specialiști în urbanism, arhitectură și domenii conexe au analizat în detaliu noul Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Ploiești, document aflat în prezent în dezbatere publică și a cărui formă ridică numeroase semne de întrebare privind coerența și fundamentarea sa.
Întâlnirea de lucru a avut loc luni, 20 aprilie, la sediul Consiliului Județean Prahova, fiind organizată prin Direcția Arhitect-Șef, sub coordonarea arhitectului Andreea-Ioana Aluchi. Scopul principal al discuțiilor a fost analizarea, corelarea și optimizarea documentației de urbanism aferente actualizării PUG-ului Ploieștiului, în vederea conturării unei forme finale care să fie nu doar coerentă, ci și solid fundamentată profesional.
Deși obiectivul oficial vizează realizarea unui document modern și adaptat nevoilor orașului, discuțiile au scos la iveală o serie de probleme importante. Specialiștii au atras atenția asupra unor necorelări între datele tehnice, lacune în studiile de fundamentare și necesitatea completării unor informații esențiale pentru o planificare urbană corectă. Practic, actuala formă a PUG-ului este considerată de mulți specialiști ca fiind încă departe de varianta optimă.
La dezbaterea organizată la Consiliul Județean Prahova au participat reprezentanți ai unor organizații profesionale relevante, precum Ordinul Arhitecților din România – Filiala Prahova, Uniunea Arhitecților din România – Filiala Muntenia și Colegiul Geodezilor din România, care au formulat observații critice privind atât conținutul documentației, cât și respectarea etapelor procedurale. Un punct sensibil a fost cel al consultării publice, specialiștii subliniind că aceasta trebuie să fie reală și relevantă, nu doar formală.
În același timp, a fost evidențiată presiunea termenelor impuse de finanțarea prin PNRR, care riscă să afecteze calitatea documentului final. Participanții au insistat asupra faptului că un Plan Urbanistic General nu trebuie tratat ca un simplu obiectiv administrativ bifat la timp, ci ca un instrument strategic esențial pentru dezvoltarea orașului pe termen lung.
Documentația este elaborată de compania VEGO CONCEPT ENGINEERING SRL, contractată de Primăria Ploiești, în cadrul proiectului de actualizare a PUG-ului în format GIS, finanțat prin PNRR. În prezent, proiectul se află în etapa a doua de consultare a populației.
Concluzia generală a întâlnirii de luni a fost clară: în forma actuală, noul PUG al Ploieștiului are încă numeroase probleme care trebuie corectate. Fără o revizuire atentă și o colaborare reală între toate părțile implicate, există riscul ca documentul final să nu răspundă nevoilor reale de dezvoltare ale municipiului Ploiești.















