Toți francezii vor primi de la guvern un „manual de supraviețuire”, pentru a fi pregătiți în caz de criză – inclusiv conflict armat sau catastrofă naturală.
Inițiativa franceză urmează unor decizii din Suedia și Finlanda, unde guvernele au actualizat ghiduri similare distribuite milioanelor de gospodării, care includ instrucțiuni privind modul de pregătire în cazul unor situații de urgență, scriu Europe 1 și CNN, potrivit Hotnews.
Informația a fost confirmată pentru CNN de o purtătoare de cuvânt a prim-ministrului François Bayrou. „Manualul de supraviețuire urmărește să încurajeze cetățenii să își dezvolte rezistența în fața diferitelor crize. Asta include dezastre naturale, incidente tehnologice și cibernetice, crize de sănătate precum Covid-19 și crize de securitate precum atacuri teroriste și conflicte armate”, a spus ea.
Dacă va fi aprobată de Bayrou, broșura de 20 de pagini va fi livrată gospodăriilor înainte de vară.
Manualul va fi împărțit în trei secțiuni, oferind sfaturi practice despre protecția cetățenilor în fața unui pericol imediat.
Printre recomandări se vor număra existența unei liste de contacte în caz de urgență (pompieri, poliție și ambulanță), cunoașterea canalelor radio pe care sunt transmise mesajele autorităților sau, după caz, asigurarea faptului că toate ușile sunt închise în condițiile unui accident nuclear.
Manualul va prezenta, de asemenea, modalități de a contribui la apărarea comunității, cum ar fi voluntariatul pentru unitățile de rezervă sau grupurile locale de luptă împotriva incendiilor.
Manualul va recomanda tuturor gospodăriilor să aibă o „trusă de supraviețuire” care să includă șase litri de apă îmbuteliată, conserve cu alimente, încărcător pentru telefon, baterii, o lanternă în cazul unei pene de curent și ustensile de bază – un briceag multifuncțional.
De asemenea, va sfătui cetățenii să cumpere materiale medicale, cum ar fi paracetamol, comprese și soluție salină.
În trusa de supraviețuire ar trebui să se mai afle haine călduroase, ochelari de vedere de rezervă, dubluri după cheile de la mașină și casă, copii ale documentelor personale esențiale, bani lichizi.
La începutul acestei luni, Macron a anunțat „o revizuire majoră” a forțelor de apărare ale Franței, inclusiv planuri de creștere a numărului de rezerviști operaționali de la 40.000 la 100.000 până în 2035.