Analiştii CFA România anticipează încă două reduceri de rată de dobânda de politică monetară în acest an, astfel încât rata dobânzii cheie va ajunge la 6% la finalul anului, potrivit sondajului realizat lunar de Asociaţia CFA România și preluat de Agerpres.
În prezent, dobânda cheie este 6,5% pe an. «În exerciţiul din luna iulie a fost realizat şi un sondaj privind anticipaţiile de evoluţie a ratei de dobânda de politică monetară pentru anul 2024 şi 2025. Astfel, pentru acest an, participanţii la sondaj anticipează încă două reduceri de rată de dobânda de politică monetară şi, ca urmare, rata de dobândă de politică monetară să scadă la 6% la finalul anului. Iar pentru anul viitor, participanţii anticipează încă 4 reduceri de rată de dobândă de politică monetară, astfel încât rata de dobândă de politică monetară să ajungă la 5% la finalul anului 2025», se arată într-un comunicat al organizaţiei, transmis AGERPRES.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2025) s-a majorat faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,95%. În acelaşi timp, 50% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar 33% anticipează o stabilitate a acestui indicator.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, în jur de 89% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul de 11% o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0098 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului este 5,0735 lei pentru un euro.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a continuat să se majoreze şi este anticipat (valoarea medie a anticipaţiilor) la 7,3% din PIB, iar anticipaţiile de creştere economică pentru anul curent au continuat să se reducă faţă de exerciţiile anterioare şi se situează la valoarea de 2%, se precizează în documentul citat.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 55% în următoarele 12 luni.
Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 13 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Acasă Actualitate Analiştii financiari CFA România anticipează că rata dobânzii de politică monetară va...