Luiza Rădulescu Pintilie
Ce este viața și care este sensul ei?- întrebările acestea, cărora li se caută de mult timp răspunsul, continuă să fie legate de cel mai mare mister al existenței, care pare a avea încă multe de dezvăluit. Potrivit uneia dintre multele teorii științifice, viața – căreia nu i s-a putut stabili cu exactitate nici măcar data apariției pe pământ, este, de exemplu, compusă din energie, carbon, apă lichidă și alte câteva elemente precum nitrogenul și fosforul, așa cum au concluzionat cercetări desfășurate de NASA la începutul anilor 2000. Căutat cu ochii artistului și, mai ales, simțit cu inima, răspunsului care se lasă greu conturat în universul științific pare să-i fi fost găsită totuși o posibilă formulă: viața e un poem. Cel puțin aceasta este convingerea regizorului Toma Enache, transpusă în spectacolul de poezie, muzică și dans a cărui premieră a avut loc, cu câteva zile în urmă, la Sala Atelier a Teatrului Național București, iar reacțiile din timpul reprezentației și de după căderea cortinei dovedesc că a devenit și convingerea publicului. Și în timp ce fiecare nouă descoperire științifică pare nu să dezlege, ci să adâncească deopotrivă întrebarea și răspunsul despre misterele vieții, ceea ce s-a întâmplat pe scenă timp de două ore a reușit să reducă totul la emoția în stare pură, dăruită și primită cu aceeași măsură a plinătății trăirii, și pe scenă, și pe scaunul din public, a fiecărei clipe și a dorinței ca, netrecătoare, să încremenească în frumusețea, în profunzimea și în misterul ei. De aceea, susținerii financiare necondiționate a realizării acestui spectacol, directorul general al firmei BES România din Ploiești, Martha Maria Mocanu, îi alătură acum și dorința ca bucuria pe care a trăit-o publicul prezent în sala Teatrului Național să fie împărtășită, în cadrul unui turneu, și în altel locuri din țară, inclusiv la Ploiești.
Confirmând, completând, parafrazînd vechea definiție că nu există poezie mai frumoasă decât să trăiești deplin, fie și pentru câteva ceasuri în care te regăsești sau, dimpotrivă, te descoperi cum nu te știai atins de un cuvânt, vrăjit de cine știe ce acorduri muzicale sau în pașii unui dans cu viață însăși.
Regizor de film și teatru, actor, scenarist, traducător, poet, scriitor și jurnalist, cel care a dat viață acestui spectacol, Toma Enache, pare să fi găsit punctul în care poezia, muzica și dansul să se armonizeze perfect nu numai între ele, ci și cu bătăile de inimă ale artiștilor și ale spectatorilor.
Interpretările cuceritoare aduse pe scenă de Jezebel (Izabela Barbu) – fie că a fost vorba despre celebra piesă “Non, je ne regrette rien” din repertoriul uriașei cântărețe, actrițe și textiere Edith Piaf, fie despre tulburătoarea melodie a Mariei Tănase “Cine iubește și lasă”, întregite fericit de accente pianistice și de percuție ce poartă semnătura muzicienilor Sorin Zlat și Lucian Maxim, precum și de grația pașilor de dans ai Emmei Trâncă s-au lăsat însoțite de versurile recitate de un Toma Enache căruia i-au fost descoperite – cu uimire și cu atât mai multă încântare- înzestrările actoricești.
Puse împreună, într-o viziune regizorală și intepretativă care a ajuns la suflet și s-a transformat în aplauze, poezii semnate de Nichita Stănescu, de Marin Sorescu, de Blaga, de Arghezi, de Eminescu, de Ion Barbu, de Miron Radu Paraschivescu sau de diplomatul și poetul grec George Seferis – toate au vorbit convingător despre viața-poem și poemul –viață al căror cel mai înalt și mai frumos punct de sinonimie se transformă în trăire… Și, astfel, măcar pentru două ore, îndrăznim să credem că marele mister al existenței a fost, în sfârșit, dezlegat !
