Din 2,6 milioane de beneficiari de la nivel naţional, peste 87.000 sunt prahoveni

N. Dumitrescu

La nivel național, de la sfârșitul săptămânii trecute a fost demarată acțiunea ce vizează încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranșă de bani, în valoare de 250 de lei, acestea putând fi utilizate pentru cumpărarea de alimente sau pentru mese calde. Confirmarea a venit de la Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, instituția care coordonează aplicarea actului normativ ce vizează punerea în aplicare a măsurilor de acordare a sprijinului bănesc menționat pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027. Procesul de încărcare a cardurilor cu bani se va desfășura până pe data de 25 iunie a.c., la nivel național fiind beneficiare 2,6 de milioane de persoane, fiind vorba despre următoarele categorii : persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei; familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei; persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. Reamintim faptul că, potrivit unui răspuns primit de la reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în Prahova, la sfârșitul lunii martie a.c., în baza de date erau înregistrați peste 87.000 de beneficiari eligibili, reprezentând mai multe categorii de persoane, și anume: pensionari ai sistemului public de pensii, pensionari aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiari de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei – 59.626 de beneficiari; persoane – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei – 23.491 de beneficiari; familii cu cel puțin doi copii în întreținere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei – 484 de beneficiari; familii monoparentale, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei – 152 de beneficiari; familii și persoane singure, care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare – 3.959 de beneficiari.
Cei 250 de lei care sunt depuşi pe cardurile de alimente în această lună reprezintă a treia tranșă alocată în anul 2024, următoarele luni în care se va mai repeta aceeași acțiune urmând să aibă loc în august, octombrie și decembrie, având în vedere că alocarea acestei sume se face o dată la două luni. De adăugat și faptul că 2024 este primul în care încărcarea se face de șase ori pe an, cu mențiunea că posibilitatea anumitor categorii de persoane de a-și procura alimente și mese calde în baza cardurilor sociale este valabilă din vara anului 2022.