Mai mult de 3,5 miliarde de persoane din întreaga lume se confruntă cu deficitul de calciu sau sunt expuse riscului de a avea niveluri reduse ale acestui mineral, potrivit studiilor. Calciul este un mineral esențial cu rol important în cadrul mai multor procese din organism, cum ar fi sănătatea oaselor, contracția musculară, transmiterea impulsului nervos și coagularea sângelui. Lipsa de calciu poate cauza simptome precum crampe musculare, schimbări de dispoziție și uscăciunea pielii sau a părului.