Ecotic a lansat ieri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, o campanie de colectare a deşeurilor electrice de la sediul companiilor, instituţiilor, ONG-urilor sau al oricărei persoane juridice care are nevoie de o soluţie gratuită, la îndemână, de predare spre reciclare a deşeurilor electrice, potrivit Agerpres.
«Prin participarea la campanie, organizaţiile contribuie la tranziţia către o economie circulară. Toate echipamentele predate vor trece prin procesul de reciclare», au transmis reprezentanţii organizaţiei.
Ecotic a contribuit, încă de la începuturile sale, la tranziţia la economia circulară, prin reciclarea deşeurilor electrice şi electronice, inclusiv a becurilor şi neoanelor şi reintroducerea în circuitul economic a peste 250.000 de tone de materiale reciclabile.
Totodată, prin asigurarea reciclării la cele mai înalte standarde europene, aproximativ 2.000 de tone de substanţe periculoase conţinute în deşeurile electrice şi electronice (DEEE) au fost eliminate în condiţii de maximă siguranţă prevenind, astfel, poluarea.
Potrivit sursei citate, pentru a plasa o comandă de preluare DEEE de la sediu, companiile trebuie să completeze un formular care va fi transmis pe emailul organizaţiei logistica@ecotic.ro sau pot suna la telefonul 0219641 pentru a plasa o comandă de preluare DEEE de la sediu, după ce au fost îndepliniţi câţiva paşi, respectiv identificarea deşeurilor electrice de la sediu, centralizarea şi scoaterea din gestiunea internă.
Cantitatea minimă pentru fiecare comandă este de aproximativ 150 de kg. Tot ce funcţionează cu ajutorul curentului electric sau cu baterii intră în această categorie. Ulterior trebuie completat un formular care trebuie transmis pe emailul organizaţiei logistica@ecotic.ro sau sunat la telefonul 0219641 pentru a plasa o comandă de preluare DEEE de la sediu.