Florin Tănăsescu
Cam la vremea asta, cu ceva timp, hăt, în urmă, cineva pe nume Nae vindea la poartă cireşe. Unii spun că mai recita din când în când: „În iuniu, miezul nopţii sună/Mă bate-un mistic clar de lună”.
Aceeaşi vreme, dar prin secolul trecut, un om firav, Theodorescu, stătea tăcut în faţa unei măsuţe pe care erau aşezate grămezi de cireşe.
A, dacă vă închipuiţi că-şi atrăgea clienţii cu „Poftiţi!” sau „Mai treceţi pe la noi!”, vă înşelaţi.
Tăcea! Din diverse motive. Unul l-a explicat chiar el: „Scriitorul are o pană în gură, deci nu vă aşteptaţi de la el să ţină discursuri”.
Doar că odată s-a lăudat un pic „Mă numesc unul din oamenii în viaţă care l-au văzut pe Eminescu în carne şi oase”.
De-aici, o adevărată tărăşenie:
Că zice Nichita Sănescu: „Cât de sictirit am putut să fiu de unii colegi când Geo Bogza m-a ridicat de ceafă – cu macaraua braţului său – şi m-a dus să-i sărut mâna lui Arghezi. Arghezi era ca o frunză. Vorbea parcă bătut de un vânt stelar”.
A trecut puţin timp de la festivalurile dedicate cireşelor.
Doar că unul care, fireşte, tot în secolul trecut – urma să devină „Cel mai iubit dintre pământeni”, întrebat fiind de Ion Nae Theodorescu (pseudonim, Tudor Argezi) ce hram poartă, i-a răspuns: „Voi fi un mare scriitor al literaturii române”.
Apoi, mărturiseşte: „Mă aşteptam să mă privească cu milă. Să mă dea afară pe poartă, chiar dacă îi adusesem ceva de-ale gurii. Fiindcă Arghezi n-avea bani să-şi cumpere pâine. Din banii de pe cireşele vândute, abia îşi ducea traiul de azi pe mâine”.
A fost vremea cireşelor. Chiar mai e, încă.
Şi mulţi dintre noi îşi aduc aminte de „Amintiri din copilărie”, cu Nică la furat… Sunt bune şi amintirile astea!
Iar Nichita Stănescu zice aşa: „Cum spun unii anatomişti, ochiul este partea cea mai expusă a creierului. E ca şi cum m-aş fi uitat în versurile lui când m-am uitat în ochii lui Arghezi”.
Au fost festivaluri peste festivaluri dedicate cireşelor. Iar unii dintre noi am uitat că unul dintre marii scriitori ai literaturii române a supravieţuit din vânzarea lor.
Este, ca să folosim „Cuvinte potrivite”, după Marin Preda, „Cel mai neviral dintre pământeni”.
