F.T.

Potrivit unei informări a ISU Prahova, «aproximativ 170 de pompieri și 80 de mijloace tehnice vor fi la datorie în minivcanța de 1 Mai și Sărbătorile Pascale, fiind pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, pentru acordarea asistenței medicale de urgență și salvarea persoanelor aflate în situații critice».
Tot în informarea pompierilor prahoveni se mai menționează faptul că «premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au derulat la nivel județean acţiuni de îndrumare şi control, în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu, la structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare, de alimentaţie publică și de agrement, precum şi la lăcașurile de cult unde se preconizează că va fi înregistrat un aflux mare de persoane în contextul Sărbătorilor Pascale Ortodoxe».
În plus, ISU Prahova, recomandă ca, de Sfânta sărbătoare a Paștelui, «atât preoții, cât și credincioșii să respecte cu strictețe» câteva reguli de bază, cum ar fi: lumânările să nu fie ținute în apropierea hainelor şi a părului ori a obiectelor combustibile precum icoane, decoruri, mobilier sau coroane; la parcarea autoturismelor şi autocarelor să se ţină cont ca acestea să nu blocheze căile de acces pentru intervenţia autospecialelor pompierilor, în cazul producerii unui eventual incendiu; în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă la numărul 112.