N. Dumitrescu

Într-o ședință desfășurată la începutul acestei săptămâni, consilierii locali ploieșteni au aprobat un proiect de hotărâre ce vizează prelungirea perioadei de acordare a subvenției la gigacalorie pentru ploieștenii care stau la bloc și au apartamentele racordate la sistemul centralizat de termoficare, astfel că aceștia vor plăti tarif redus la consumul de apă caldă. Concret, așa cum se arată în textul hotărârii, a fost aprobat tariful local al energiei termice facturată populației de 186,97 lei/Gcal fără TVA, începând cu data de 01.05.2024 și până la data de 30.06.2024. De asemenea, a fost aprobată și acordarea subvenției pentru acoperirea integrală a diferenței dintre tariful de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrată populației și tariful local al energiei termice facturată populației, începând cu data de 01.05.2024 și până la data de 30.06.2024, în conformitate cu prevederile contractuale. ”În baza Hotărârii Consiliului Local nr. 60/10.02.2022 a fost aprobat tariful de 605,22 lei/Gcal exclusiv TVA pentru energia termică destinată consumatorilor alimentați din Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) al municipiului Ploiești stabilit și avizat potrivit prevederilor legale, cu Avizul nr. 27/08.12.2021 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei – autoritatea competentă de reglementare. Prin HCL nr. 514 din data de 05.10.2023, a fost aprobat tariful local al energiei termice facturată populației de 186,97 lei/Gcal fără TVA până la data de 31.03.2024, ulterior adoptându-se HCL nr. 29 din 20.02.2024 prin care s-a aprobat tariful de 186,97 lei/Gcal fără TVA până la data de 30.04.2024. Având în vedere gradul de suportabilitate al populației în ceea ce privește tariful energiei termice consumate atât în sezonul de iarnă cât și în sezonul de vară, din cauza creșterii prețurilor în toate sectoarele economice, propun, în regim de urgență, aprobarea prezentului proiect de hotărâre privind aplicarea tarifului local al energiei termice facturată populației de 186,97 lei/Gcal fără TVA începând cu data de 01.05.2024 și până la data de 30.06.2024. Ținând cont că la această dată se derulează auditul financiar la nivelul Societății Termo Ploiești S.R.L. pentru anii 2022-2023, prin care urmează să se stabilească valoarea reală a compensației, se vor face propuneri cu privire la echilibrarea contractului în ceea ce privește subvenția ce va putea fi acordată în perioada imediat următoare datei de 30.06.2024”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre aprobat, inițiat de primarul Andrei Volosevici.