Florin Tănăsescu

Din lipsă de candidaţi, Mişcarea „N-am nici sorăm n-am nici frate” recrutează oameni valabili din sursă externă. Aceştia pot fi pârliţi lepădaţi de câte-un partid, renegaţi de comunitatea din care fac parte sau foşti/actuali recuperatori de-ai cămătarilor.
De ce facem noi asta? Păi, am citit multe afişe electorale la viaţa noastră. De exemplu, pe unul scrie „Cea mai mare pedeapsă pentru un partid, fie el cât de mic, e să nu aibă candidaţi la primărie”.
Or, noi n-am făcut niciun rău… Încă! Deci de ce să fim asupriţi?
Aspiranţii/aspirantele la un loc de candidat din partea Mişcării „N-am nici soră, n-am nici frate” trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1) Să aibă înălţimea de cel puţin 1,80 metri. Nu de alta, dar trebuie să facă baie de muţime, iar în acelaşi timp să fie zăriţi de cameramani. Fin’ că dacă-s pitici, se pierd printre oameni şi n-am făcut nicio brânză.
2) Greutatea nu contează. Asta pentru că vor cântări mult vorbe care încep cu „Vom!”. Başca faptul că nu trebuie multe cuvinte la purtător. E suficient să spună „Vom face tot ce-au promis ăilalţi şi-ncă de două ori pe-atât!”.
3. Să aibă rude multe. Aici, condiţia de bază e să aibă cel puţin „Trei fraţi pătaţi”, indiferent dacă-s „din flori” sau nu. Constituie avantaj dacă au şi soră. Fie ea medicinală sau medicală!
4. Să fie suporter înfocat al unei echipe de top din Europa. Numai aşa putem arăta deschiderea spre lumea civilizată, nu să părem „încremeniţi în proiect”, cum a zis un filozof. Nu contează care.
5. Nu trebuie uitată nici latura patriotardă. Sens în care, candidatul trebuie să fie fan Rapid Bucureşti. Că doar garnitura asta, cu titulari şi rezerve, are în imn versurile „Suntem peste tot acasă/Porţile ni se deschid”.
Iar noi vom adapta imnul, shimbând „porţile” cu „uşile primăriilor”.
6. Să fii cântat în corul bisericii. Fals sau nu, dacă omul a scos o octavă, dă pe spate cel puţin un/o creştin/creştină, doi/două. Iar voturile lor sunt foarte importante, că-s date din suflet şi cu frică de Cel de Sus. Că noi n-avem aşa ceva, e altă mâncare de peşte.
7) Să nu fie nici tânăr/tânără, da’ nici prea în etate. Nici frumos-frumoasă, da’ nici urât/urâtă. Numai aşa putem fi votaţi şi de corporatişti şi de bugetari.
Alte amănunte veţi afla după susţinerea interviului în faţa comisiei Mişcarea „N-am nici soră, n-am nici frate”. Sfat: Candidaţi şi candidate, grăbiţi-vă, că mai e o săptămână pân’ la alegeri şi nu vrem să rămânem de căruţă!
Update:
Dacă vă întrebaţi de ce căutăm oameni şi nu candidăm noi, răspunsul e simplu: trebuie să fie cineva şi „la butoane”.
Vă îmbrăţişăm şi v-aşteptăm cu flori în gară!