George Marin
Mult dorita promovare în Liga Florilor s-a îndepărtat de Activ și de această dată, turneul de baraj pentru promovare-retrogradare dând câștig de cauză echipelor care au evoluat pe prima scenă handbalistică românească în acest an competițional: CSM Târgu-Jiu și HC Zalău. Totuși, echipele din Divizia A care au ratat promovarea directă la turneul final, disputat la Iași cu două săptămâni în urmă și despre care am relatat de la fața locului, au fost mai aproape ca niciodată de oponentele lor din liga superioară. Și asta nu neapărat prin creșterea valorii echipelor din liga inferioară, ci, mai ales, prin reculul valoric suferit de cele din partea inferioară a clasamentului Ligii Florilor. De asemenea, lăsând deoparte regulamentele diferite privind compoziția loturilor în cele două divizii (altă problemă în neregulă și încă nerezolvată de FRH), foarte importante au fost experiența acumulată și ritmul de joc date de competiția ca atare. Una este ca într-un an competițional să joci doar în campionat 26 de meciuri, dintre care mai bine de o duzină împotriva unor echipe care au în componență jucătoare cu titluri mondiale, europene sau olimpice, cum este cazul în Liga Florilor, și alta este să joci 12 meciuri în tot campionatul, și acelea „pe sărite”, cu pauze lungi și dese (în niciun sport nu asta este cheia marilor succese!), plus alte trei jocuri la un turneu final. La ce folosește că bați Dobroieștiul sau Spartac cu 15 – 20 de goluri diferență? Dar, până ca echipele venite din Divizia A să realizeze că diferența nu este chiar atât de mare, Târgu-Jiu și Zalău și-au păstrat locurile în Liga Florilor. În ceea ce privește echipa ploieșteană, singura care a avut în componență numai jucătoare din România, evoluția a fost oscilantă de-a lungul celor trei meciuri. După un debut greoi, nesigur, a urmat un vârf de formă și a încheiat cu aceeași curbă, jos-sus, de data aceasta în cursul unui singur meci, ultimul.
În primul meci, Activ s-a aflat în fața unei echipe care s-a trezit la acest baraj prin „jocul” rezultatelor din Liga Florilor. La finalul ultimei etape, Târgu-Jiu a fost devansată în clasamentul Ligii Florilor de o echipă care a reușit un egal pe terenul unei participante în Liga Campionilor (Cisnădie, pe terenul Rapidului) și de echipa condusă de un fost președinte al FRH și care a avut o revenire „fantastică” în fața echipei al cărei actual antrenor era deja anunțat ca viitor antrenor, la …prima menționată! Doar nu era ca Bogdan Burcea, din antrenor în Liga Florilor la CSM Craiova, să se trezească trimis de el-însuși în Divizia A ca antrenor la Corona!!! Din cauza acestei neașteptate prezențe la turneul de baraj, echipa din Târgu-Jiu a fost clar dominată în debut de meci de frica de a nu retrograda. Dar nici Activ nu s-a regăsit în primele minute, jucând crispat, temător, deși a avut atuul moral al blocării primelor trei atacuri adverse, între care și o penalitate de la 7 metri, toate stopate de portarul Sara Abed-Kader, plus cel al deschiderii scorului în minutul 4. Să fi rămas în mintea jucătoarelor noastre ultimele 15 secunde din meciul contra CSM Iași din turneul anterior? Primele care s-au trezit la realitate au fost gorjencele, care au speculat absolut tot ceea ce se putea specula. Diferența a crescut constant până la patru goluri la pauză, care ar fi putut fi doar de două goluri dacă nu s-ar fi ratat penalitățile obținute sau dacă portarii nu ar fi ajutat mult prea puțin față de posibilități. Lucrurile fiind aproape lămurite după primul mitan și după mai mult decât modestul debut al părții secunde, nimeni nu a mai forțat, gândul fiind la meciul de a doua zi. Cu greu putem remarca pe cineva din echipa noastră. În același timp, am urmărit și evoluția a trei fete care au jucat pentru Ploiești în anii din urmă. Dintre acestea, extrema Andreea Chiricuță, trecută și pe la Rapid București în vremurile ei mai bune, s-a dovedit utilă echipei, ca și centrul Maria Gavrilă. În schimb, interul Oana Bucă, campioană mondială de junioare în 2014 alături de Andreea Taivan, nu s-a remarcat decât printr-o greșeală tehnică în foarte scurta ei prezență pe teren, poziția de rezervă părând că îi este destinată cu consecvență la Târgu-Jiu.
Meciul al doilea a fost tratat cu multă îndrăzneală și ambiție de către fetele noastre (de ce nu o fi fost așa și în primul?). Activ a condus aproape întreaga primă parte, chiar și la trei goluri diferență (6-3, min. 10), dar ultimele cinci minute au fost de partea elevelor mereu agitatului Gheorghe Tadici, astfel că egalitatea a fost consemnată la pauză. La reluare, jocul a fost echilibrat până la jumătatea reprizei, când o triplă serie de două goluri zălăuane contra unui singur gol ploieștean a dus formația din Sălaj la trei goluri diferență. Din păcate, ecartul s-a dovedit insurmontabil pentru „bufnițe” și pentru că portarii noștri au avut o zi neagră, ca și cum nu ar fi existat, dar și pentru că, pe lângă micile „ciupeli” ale arbitrilor (puține, dar „la moment”), defensiva nu a putut-o bloca pe sârboaica Emiljia Lazić, care doar ea singură a marcat 17 goluri din 18 aruncări (a aruncat o dată în bară și a comis singura sa greșeală tehnică abia în minutul 56!). Practic, lăsată liberă să arunce, Lazić a bătut de una singură Activ-ul, cu mențiunea că, totuși, fetele din Ploiești au luptat ca o echipă. Dintre ele, s-au remarcat Roxana Beșleagă și ex-zălăuanele Diana Berbece și Larisa Capră.
Ultimul meci, reeditarea finalei mici de la turneul ieșean, chiar dacă nu mai prezenta nicio miză, a debutat înfiorător de rău pentru „bufnițe”, care s-au trezit conduse cu opt goluri chiar înainte de pauză. Fetele noastre au găsit în portarul brazilian Flavia Lima principalul oponent alături de propriile greșeli tehnice și de ratările mai numeroase ca în precedentele meciuri. Diferența de scor s-a redus treptat pe măsură ce Deva a mai schimbat din echipiere și Activ a devenit mai exactă în joc, astfel ca, în final, partida să se încheie la egalitate. Oricum, meciul a părut a fi unul relaxat, cu apărări destul de laxe, dovadă fiind și numărul ridicat de goluri marcate. Am remarcat evoluția Roxanei Beșleagă – numărul 1 al echipei de-a lungul celor două turnee – aruncările Dianei Andrița, cu mai multă îndrăzneală în a ataca poarta în această partidă, eficiența Andreei Taivan, precum și evoluția în apărare a Florinei Popescu (în întreg turneul) și a Anamariei Dumitrașcu.
Rezultatele echipei din Ploiești:
Activ Prahova Ploiești: 20-31 (10-15) cu CSM Târgu-Jiu, 26-28 (14-14) cu HC Zalău și 34-34 (13-21) cu CSM Deva.
Lotul folosit de antrenorii Dragoș Dobrescu și Robert Comendant în turneul de la Mioveni:
Emanuela Ivașcu 3 intervenții, 1, 7; Sara Abed-Kader 6 (1 de la „7 metri”), 1, 5, plus 1 gol marcat în meciul al treilea – portari, Carmen Șelaru-Ilie 0 goluri marcate, 0, 0; Larisa Capră 1, 4, 2; Bianca Berbece 0, 7, 1; Patricia Vizitiu 1, 0, 1; Maria Ilie 1, 0, 0; Florina Popescu 3 (1 din „7 metri”), 3 (1), 0; Anamaria Dumitrașcu 2, 3, 2; Andreea Taivan 1, 2, 6; Diana Fînaru 3, 0, 0; Roxana Beșleagă 3, 5 (3), 9 (5); Diana Andrița 1 (1), 0, 7; Gabriela Vrabie 0, 1, 0; Cătălina Sava 3, 1, 4; Ștefania Epureanu 0, 0, 1 – jucătoare de câmp.
Cifrele reprezintă realizările fiecărei jucătoare în ordinea disputării meciurilor, cu mențiunea că cifrele pentru primul meci sunt după notițele proprii, deoarece, în ceea ce privește cifrele portarilor, foaia oficială este în total dezacord cu realitatea prezentată și de transmisiile TV. De la masa oficială s-au notat doar două intervenții pentru Ivașcu și niciuna pentru Abed-Kader!!!