Petrolul a scăpat definitiv de grijile retrogradării, după victoria obținută, în fața Oțelului, la ultima apariție stagională de pe „Ilie Oană”. A fost 2-1, la capătul unui meci disputat, golurile echipei noastre fiind marcate de către Gicu Grozav (11, pen.) și Albin Berisha (80), în vreme ce pentru oaspeți a punctat Maciel (40).
Punctele de care „lupii” aveau nevoie pentru a evita, matematic, zona ultimelor patru poziții din Superliga au venit la capătul unui meci în care „lupii” au pătimit serios până când au reușit să ajungă la bucuria din final. Și asta chiar dacă începutul a fost unul perfect pentru elevii lui Balint, cu o modificare rapidă a tabelei de marcaj. Musi a profitat de un „luft” al lui Zhelev, a rămas singur în careu, cu Pap, și l-a obligat pe portarul Oțelului să-l faulteze, iar Gicu Grozav (11) a transformat, fără emoții, lovitura de pedeapsă, deschizând, astfel, drumul către victoria mult așteptată.
Startul bun s-a temperat, însă, treptat, iar echipa Oțelul a preluat controlul, a urcat liniile și a devenit tot mai periculoasă. Pe acest fond, oarecum inevitabil, a venit și golul egalizator, aproape de pauză, atunci când Zhelev și-a răscumpărat pe jumătatea gafa de mai devreme și a întors balonul, în careu, dintr-o poziție incomodă, iar Maciel (40), liber la 7-8 metri, a îndeplinit o simplă formalitate!
1-1 a fost scorul primei părți, după o ocazie uriașă ratată, în prelungiri, de către Gicu Grozav, iar în debutul părții secunde echipa lui Dorinel Munteanu a continuat să pună probleme reale. Defensiva „galben-albastră” a rezistat cu brio și, pe măsură ce s-a scurs timpul, gălățenii au pierdut din turație, primind și o lovitură importantă cu un sfert de oră înainte de final, după ce Alexandru Pop s-a accidentat și nu a mai putut continua partida, într-un moment în care Munteanu epuizase, deja, schimbările echipei sale!
În superioritate numerică, Petrolul a înclinat decisiv balanța, golul izbăvitor venind după un șut al lui Țicu și o deviere fină a lui Berisha (81). A fost reușita care a consființit cea de-a treia victorie din play-out a echipei noastre, cea care a pus capăt, până la urmă, și ultimelor emoții, de orice fel ar fi fost ele, cu o etapă înainte de finalul campionatului. Formația noastră va încheia ediția 2023-2024 a Superligii duminica viitoare, pe terenul Politehnicii Iași, iar o victorie ar putea să o urce între primele 10 formații ale campionatului. Foto: Răzvan Păsărică.

FC Petrolul – Oțelul Galați 2-1 (1-1)
Marcatori: Grozav (11, pen.), Berisha (80)/Maciel (40).
FC Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Huja – Hanca, Jair (46 Dumitriu), Seto, Grozav (cpt) (86 Ișfan), Țicu – Musi (71 Răducan), Irobiso (59 Berisha). Antrenor: Laszlo Balint.
Oțelul: Pap – Zhelev (53 Adăscăliței), Yabre, Cisse, Gomes Silva – Cisotti (cpt), Zivulic, Lameira (76 Neagu)– Maciel (71 Aly), Rusevic (53 Al. Pop), Bodișteanu (76 Tănasă). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonașe galbene: Zima (36), Berisha (81), Papp (86)/Pap (10), Lameira (66).
Au arbitrat: Horia Mladinovici – Ciprian Florin Danșa și Valentin Avram.
Rezervă: Valentin Porumbel.
Arbitru VAR: Viorel Flueran.
Arbitru AVAR: Mihăiță Necula.
Observatori: Sorin Boca și Ioan Mărginean.
Jucătorul meciului: Gicu Grozav