Performanțele excepționale obținute recent de către echipa de robotică de la Colegiul Național Mihai Viteazul Ploiești, la o competiție de nivel internațional, au fost răsplătite și de către municipalitate. La sfârșitul săptămânii trecute, echipa de robotică Ro2D2, formată din elevi ai Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești, a fost premiată de către primarul Andrei Volosevici, împreună cu administratorul public al orașului, Simona Albu, la sediul primăriei. Demersul municipalității a venit în contextul în care echipa de elevi ploieșteni menționată a devenit vicecampioană la First Tech Challenge, Campionatul Mondial de Robotică ce a avut loc, recent, la Houston, Texas, în Statele Unite ale Americii. ”Municipalitatea ploieșteană le-a acordat premii în valoare totală de 23.000 de lei celor 20 de elevi și celor trei mentori ai echipei câștigătoare. Cu acest prilej, primarul Andrei Volosevici i-a felicitat, cu bucurie și admirație, pe elevii câștigători care au reușit ca prin meritele lor deosebite să facă Ploieștiul cunoscut peste hotare, demonstrând, încă o dată, valoarea de necontestat a învățământului românesc. Totodată, edilul și-a exprimat dorința de a continua să susțină performanța tinerilor ploieșteni în toate domeniile, mai ales că, anul acesta, municipiul nostru deține titlul de Capitala Tineretului din România”, a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Ploiești.
De precizat că municipalitatea a mai premiat, tot la sfârșitul săptămânii trecute, și elevii câștigători ai Concursului Național “Științe și Tehnologii”, eveniment organizat de Liceul Tehnologic “Elie Radu” Ploiești. Competiția respectivă este cuprinsă în Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în țara noastră sub egida Ministerului Educației, în cadrul acestei festivități de premiere, municipalitatea ploieșteană acordând premii în valoare totală de 8800 lei pentru toți câștigătorii celor opt secțiuni ale concursului.