Potrivit unei informări a Ocolului Silvic Doftana, în această perioadă, personalul din cadrul acestuia a început pregătirea substratului ­nutritiv și însămânţarea ghindei de stejar în recipiente, pentru a produce puie­ți containerizați. «După ce ghinda este așezată cu grijă în recipiente, containerele sunt puse în solarii, unde puieţii care vor răsari vor beneficia de cele mai bune condiții de creștere. Tehnologia producerii de puieți cu rădăcină protejată prezintă avantaje, astfel că puieții devin apţi de plantat într-un singur an și prezintă un procent foarte bun de prindere, adaptându-se mai ușor la mediul în care sunt plantați».