Rodica Paraschiv
Deputat PSD Prahova

Educația și, implicit, școala românească ar trebui să pună bazele societății de mâine, să formeze caractere bine structurate, al căror viitor să fie unul remarcabil. În prezent, asistăm, din păcate, la un sistem educațional aflat în derivă. Deși avem legi și regulamente, pare că efectul acestora în sistem nu este cel scontat, iar nivelul educației elevilor și cel comportamental din unitățile de învățământ nu se îmbunătățesc ci, dimpotrivă, se depreciază vizibil.
Este deja o cangrenă, care trebuie rezecată din rădăcină, pentru că vorbim despre un sistem în care analfabetismul funcțional atinge cote extreme, un sistem educațional în care, potrivit studiilor, doar 11% dintre elevi înțeleg cu adevărat ceea ce citesc și unde violența între elevi, între elevi și profesori și, uneori, chiar și între părinți și profesori a devenit un fenomen național!
Avem, pe de altă parte, elevi extraordinari, care vin cu rezultate excelente de la competiții internaționale, dar aceștia sunt o parte infimă din totalul copiilor români care urmează cursurile școlare. Avem și profesori foarte buni, care ar merita triplarea salariilor ca urmare a formării acestor tineri de excepție.
Angajații din sistemul de învățământ au beneficiat de creșteri salariale și se pune problema ca veniturile să fie direct proporționale cu rezultatele de la clasă. Este sau nu corect? În anumite situații, da, însă în altele – în special când se preiau la gimnaziu din clasele primare elevi foarte slab pregătiți, unii chiar analfabeți – nu ar fi o măsură foarte corectă.
Dincolo de rezultate, avem tot mai frecvent acte de agresiune în școli. Elevi care se bat, profesori care lovesc elevii, elevi care lovesc profesorii, în ciuda regulamentelor și modificărilor legislative. Avem și profesori care ar trebui să se retragă din sistemul de învățământ, fie pentru că nu mai au răbdarea necesară pentru a fi la catedră, fie pentru că nu mai corespund cerințelor actuale, fie pentru că devin violenți cu elevii – în unele cazuri cu probleme de educație sau care au un comportament deranjant la orele de curs.
Pe 30 ianuarie, a fost marcată Ziua internațională pentru nonviolență în școli. A doua zi, pe 31 ianuarie, un incident care a avut loc într-un liceu din Ploiești – un profesor ar fi lovit un elev ”glumeț” – a devenit un nou subiect de presă despre conflictele din unitățile de învățământ. Este încă un exemplu negativ care ar trebui să atragă atenția responsabililor din Educație! Este nevoie de alte instrumente, în afara regulamentelor școlare, pentru ca profesorii să ia măsuri imediate, fără a recurge la violență, care nu trebuie să existe sub nicio formă într-o instituție de învățământ?
În situații de acest gen, cum să mai așteptăm rezultate bune? Cum mai putem vorbi despre o ”Românie Educată”?