George Marin

Asociația Județeană de Handbal Prahova a făcut cunoscut programul fazei județene a Campionatului Național de Handbal pentru Juniori IV, rezervat copiilor, băieți și fete, născuți în anul 2011 sau mai tineri. Juniorii IV reprezintă cea mai mică categorie de vârstă care își desfășoară disputele pe teren de dimensiuni normale, precum cele pentru jocurile seniorilor. Doar timpul de joc este mai redus (20 de minute o repriză), iar mingea este un pic mai mică. Dar, dacă este să ne amintim de disputele din anii trecuți, ambiția nu va fi deloc mai mică. Ci, dimpotrivă, odată cu înființarea de noi secții de handbal în cadrul unor cluburi sportive în ultimii doi ani.
Primele patru echipe clasate se vor califica la următoarea fază a competiției, faza pe Euroregiune.
Competiția se va desfășura începând de sâmbătă, 17 februarie, până miercuri, 21 februarie. Întrecerile băieților și ale fetelor sunt programate decalat. Mai jos este prezentat programul fiecărei zile, cu orele de începere ale partidelor și cu sălile care vor fi gazde ale jocurilor.
BĂIEȚI
Sâmbătă, 17 februarie 2024 – Sala Sporturilor Mizil
Grupa A:
Ora 09:00 CSS Ploiești – CSO Mizil 2; Ora 10:00 Academia Junior 1 Ploiești – CSO Mizil 2; Ora 11:00 CSM Ploiești – Academia Junior 1 Ploiești.
Grupa B:
Ora 12:00 CSO Mizil 1 – CSM Ploiești; Ora 13:00 Academia Junior 2 Ploiești – Tricolorul Breaza; Ora 14:00 CSO Mizil 1 – Academia Junior 2 Ploiești; Ora 15:00 Tricolorul Breaza – CSM Ploiești; Ora 16:00 Tricolorul Breaza – CSO Mizil 1; Ora 17:00 CSM Ploiești – Academia Junior 2 Ploiești
Luni, 19 februarie 2024 – Sala Sporturilor Mizil
Ora 09:00 Semifinala I; Ora 10:00 Semifinala II; Ora 11:30 Finala pentru locurile III-IV; ORA 12:30 Finala pentru locurile I-II.
FETE
Marți, 20 februarie 2024 – Sala Colegiului Național Nicolae Grigorescu, Câmpina
Grupa A:
Ora 09:00 CS Câmpina 2 – CS Bucov; Ora 10:00 CSM Ploiești 1 – CS Bucov; Ora 11:00 CSM Ploiești 1- CS Câmpina 2.
Grupa C:
Ora 12:00 Activ Plopeni – CSM Ploiești 2; Ora 13:00 CSM Ploiești 2 – CS Câmpina 1; Ora 14:00 CS Câmpina 1 – Activ Plopeni.
Marți, 20 februarie 2024 – Sala Sporturilor Mizil
Grupa B:
Ora 09:00 CSS Ploiești 1 – CSO Mizil; Ora 10:00 CS Ariceștii Rahtivani – CSO Mizil; Ora 11:00 CSS Ploiești 1 – CS Ariceștii Rahtivani.
Grupa D:
Ora 12:00 CSS Ploiești 2 – Academia Junior Ploiești; Ora 13:00 Tricolorul Breaza – Academia Junior Ploiești; Ora 14:00 Academia Junior Ploiești – CSS Ploiești 2.
Miercuri, 21 februarie 2024 – Sala Școlii B.P. Hașdeu Câmpina
Ora 09:00 Semifinala I; Ora 10:00 Semifinala II, Ora 11:30 Finala pentru locurile III-IV; Ora 12:30 Finala pentru locurile I-II.