Poliţia prahoveană a anunțat că în urma exploziei care a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 26 februarie a.c., la Spitalul Movila, a fost deschis dosar penal ce are ca obiect comiterea mai multor infracțiuni, respectiv: vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă, neglijență în serviciu, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Cercetările sunt efectuate în contextul în care, reamintim, luni, într-un salon de la sus-amintitul spital a avut loc o explozie, în urma căreia o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri.
Imediat după incident, ISU Prahova a anunțat că victima era în comă în momentul producerii deflagrației, dependentă de oxigen.
Prezenta arsuri pe aproximativ 16 la sută din suprafața corporală și la nivelul căilor aeriene, urmând să fie intubată și transportată la UPU Ploiești”.