Florin Tănăsescu
Firește că de n-ar exista Balada Miorița și plaiul ei pășunistic nu prea am mai avea la ce ne raporta când scriem despre patrie, țară și alte chestii de gargară.
Adică identitatea noastră s-ar duce de râpă, cum face turma, când se ia după câte-o oaie. N-am zis la votare!
În timp – adică după vreo treizeci de ani, așa – s-au format două plaiuri: unul majoritic și altul minoritic.
Pășunea majoritică suntem noi, în general, așa…
Cealaltă – minoritică – cu subdiviziunile pe care le vom enumera – e reprezentată de ei, ieșiții din somnul rațiunii care naște… Da’ nu mai zicem ce, că speriem copiii!
Luăm la rând câteva pășuni:
a) Tarlaua cotcodăcistică. Aici e vorba despre-o adunătură. Nu prea mare, dar cât să iasă de-o grămăjoară. De pe ea s-aude cotcodăceala politico-mioritică: cotco-miorlau, cotco-hau- hau și alte cotco-promisiuni din astea…
Doar că, uneori, se mai aude și un „cotco-hau-hau, mă ia vedeți că mai întâi aveți obligații față de țara asta, adică față de noi. Drepturile – ca poftele – să vi le puneți în cui!”.
b) Plaiul șerpistic. Ăsta-i mai discret. Face și desface, da’ totul pe șest. Adică nu știe stânga ce face drepta. Iar dacă știe, se pune de-o coaliție.
Exemple sunt ca la balamuc. Rotativa guvernamentală e unul. Deci, nu mai insistăm cu sâsâiala, că ne ia amețela.
c) Platforma măgăristică. Să ne iertați, dar în condițiile în care unii dintre nimeriți așa se poartă, doar n-o să scriem acum plaiul ghiocelistic sau zambilistic. Adică or fi floricelele astea în stand-by, om zice noi „primăvara, mama noastră, ies urzicile pe coasă”, dar nu confundăm marfa cu ambalajul.
Membrii acestei grupări – sau clan, sau cum vreți să-i spuneți – o comit fără jenă, fără brumă de bun-simț, fără nimic. Zburdă pe unde vrem și, mai ales, pe unde nu vrem. Atât despre ei!
d) Ogorul promisionistic. Pe el stau unii care promit câte-n Marte, Jupiter și alte planete încă nedescoperite. Nu ciripesc nimic despre „câte-n lună și-n stele”, că le-au arvunit deja alții.
d) Plaiul sponsoristic. Aici nu bate soarele niciodată, deci ați ghicit că locatarii lui stau mai în umbră.
Gura lumii, slobodă, spune c-ar fi vorba despre sponsorii celorlalte tarlale, pășuni, ogoare enumerate mai sus.
Sau omise, că nu știm noi cine, câți susțin aceste suprafețe mioritice.
Totuși, cea mai cunoscută platformă a fost, este și va rămâne, totuși, prima: Tarlaua cotcodăcistică.
Și zgomotele specifice, auzibile pe plaiul majoristic: cotco-miorlau, cotco-hau-hau, cotco-bau-bau….
Cum suna chestia aia?
„În lume nu-s mai multe Românii/Ci una doar, și-aceea ne e țara”?
Ce glumă bună! Cotco-hau-hau!
