F.T.

“În 24 de ore, atât pe timp de zi cât şi noaptea (15/16 ianuarie a.c.- n.n.), polițiștii prahoveni au organizat mai multe acțiuni punctuale, în municipiul Ploiești și în localitățile Bușteni, Râfov, Mănești, dar și pe drumurile naționale din județ, pentru îmbunătățirea climatului de siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale și pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale», se specifică într-un comunicat al IPJ Prahova.De asemenea, în documentul de presă amintit se mai menţionează faptul că «în perioada de referință, polițiștii rutieri au avut ca obiectiv depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, accentul fiind pus pe depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în acest sens fiind testați aproximativ 160 de șoferi din cei peste 300 opriți pentru control.
În total, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 54.000 de lei, cele mai multe fiind aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, menționând dintre acestea 80 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 15 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 6 pietonilor pentru traversări neregulamentare”.
Totodată, în intervalul orar 1.00-5.00 al dimineţii de marţi, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești au efectuat verificări pe linia Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
«În acest context, au fost verificate 21 de unități cu pază umană, din municipiul Ploiești, fiind legitimate 34 de persoane.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2.500 de lei, pentru nereguli precum efectuarea defectuoasă a serviciului, respectiv un bărbat a fost depistat dormind, alți doi ar fi lăsat postul nesupravegheat, neavând asupra lor mijloacele de apărare și protecție” (Comunicat IPJ Prahova ).