Un număr de 252.000 de români au descărcat pe dispozitive iOS şi Android aplicaţia Ghiseul.ro, prin intermediul căreia au fost procesate tranzacţii de peste 100.000.000 lei în perioada februarie 2023 – ianuarie 2024, a anunţat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, pe 26 ianuarie se împlineşte un an de când a fost lansată aplicaţia. „Marcăm un an de aplicaţie mobilă Ghiseul.ro. Plăţi de oriunde, în doar 30 de secunde: 252.000 de români au scăpat de griji direct de pe telefonul mobil”, a scris Bogdan Ivan pe Facebook.
Ministrul Cercetării a detaliat că aplicaţia Ghişeul.ro a înregistrat 109.000 de instalări pe terminalele iOS şi 143.000 de instalări pe dispozitivele Android.
„În intervalul februarie 2023-ianuarie 2024, aplicaţia mobilă Ghişeul.ro a procesat tranzacţii în valoare de peste 100 de milioane de lei”, a adăugat Bogdan Ivan.