V. S.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un buletin nivometeorologic valabil până astăzi, la ore 20:00, în care se arată că riscul de producere a avalanșelor este ridicat în Masivul Bucegi. Astfel, potrivit meteorologilor, la munte, zăpada recent căzută depășește 20-25 cm, atât în zonele înalte, cât și în cele joase. Cantitățile de precipitații înregistrate la stațiile meteorologice au fost însemnate, depășind 50 l/mp în numai două zile, iar vântul care a bătut cu putere a depus zăpada în zonele adăpostite și pe văi, unde se întâlnesc depozite mari de zăpadă și troiene ce depășesc pe alocuri 1-2 metri. Meteorologii atrag atenția asupra plăcilor de vânt, de diferite grosimi, unde, pe fondul încălzirii vremii și al temperaturile diurne pozitive, zăpada de la suprafață se va topi, apa pătrunsă în sol îl va umezi, favorizând declanșarea avalanșelor spontane de topire pe pantele suficient de înclinate, riscul declanșării fiind amplificat la suprasarcini – riscul va fi însemnat, de nivel 3 din 5.